Articol de Cezar Titor – Publicat sambata, 04 octombrie 2025, 16:06 / Actualizat sambata, 04 octombrie 2025 16:06
Csikszereda – U Cluj, prima partidă a zilei de sâmbătă în Superligă, se dispută în aceste momente. Duelul de la Miercurea Ciuc a început la ora 15:00 și este transmis în format liveTEXT pe GSP.ro, fiind televizat de PrimaSport 1 și DigiSport 1.
Live » Csikszereda – U Cluj 2-0
-
Minutul 46: GOL Csikszereda! Dolny face 2-0, chiar în debutul reprizei secunde. Lansat perfect în adâncime de Veres, acesta a finalizat plasat, la colțul lung, din interiorul careului,
-
Minutul 19: GOL Csikszereda! Anderson l-a lansat excelent pe Szalay în spatele defensivei celor de la U Cluj, iar extrema stângă a ciucanilor a finalizat simplu, în situație de unu la unu cu Gertmonas.
-
În jur de 1500 de oameni sunt prezenți în tribunele arenei din Miercurea Ciuc, dintre care în jur de 200 de fani deplasați de la Cluj. 8 grade indică termometrele în Harghita la ora partidei, însă gazonul se prezintă în condiții optime.
-
AICI, cele mai importante detalii și statistici despre meci.
Csikszereda – U Cluj, echipele de start:
Csikszereda (4-2-3-1): Pap – Paszka, Celic, Hegedus, Ferenczi – Vegh, Veres – Anderson, Bodo, Szalay – Dolny
Rezerve: Karacsony, Bloj, Eppel, Szilágyi, Gal-Andrezly, Dusinszki, Palmes, Gergely, Csuros, Bakos, Jebari
Antrenor: Robert Ilyeș
U Cluj (4-2-3-1): Gertmonas – Artean, Cisse, I.Cristea, Chipciu – Bic, Drammeh – El Sawy, Fabry, M.Silva – Postolachi
Rezerve: Lefter, Chirilă, Mikanovic, Capradossi, Toșca, Codrea, Murgia, Bota, Orban, Macalou, Trică
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Arbitru: Viorel Flueran
Asistenți: Radu Ghinguleac, Alexandru Vodă
Arbitru VAR: Bogdan Dumitrache
Asistent VAR: Sebastian Gheorghe
Rezervă: Mihai Ene
Observator: Florin Hincu
Băieții lui Robert Ilyeș încă nu au simțit gustul primului succes istoric în Superligă, însă ciucanii sunt pe un trend ascendent: patru remize consecutive, cu Oțelul Galați, FCSB, Metaloglobus și UTA Arad.
Nici „studenții” nu mai par a fi echipa de anul trecut, cu un parcurs oscilant – 3 victorii, 5 remize, 3 eșecuri. „Șepcile roșii” au terminat la egalitate în Derby-ului Ardealului, 2-2 cu CFR.
Csikszereda – U Cluj, cele mai importante detalii furnizate de statisticianul GSP Liviu Manolache:
-
Ciucanii sunt neînvinși în ultimele patru etape, interval în care au terminat de fiecare dată la egalitate.
-
Trei victorii, o remiză și două înfrângeri este palmaresul înregistrat de ,,Șepcile roșii” în cele șase deplasări din sezonul curent.
-
Pe spațiul porții grupării din Miercurea Ciuc s-au tras cele mai multe șuturi în primele 11 runde – 69.
-
Șapte dintre cele 13 goluri marcate de clujeni au fost înscrise în prima repriză, interval în care FK Csikszereda a încasat 12 dintre cele 22 de goluri primite.
-
Gazdele din acest meci au utilizat 27 de jucători în cele 10 jocuri disputate în campionatul actual, dintre care 24 au debutat în Superligă.
-
Studenții clujeni s-au bazat pe 26 de fotbaliști, cinci dintre ei având fiecare peste 230 de meciuri jucate în principala întrecere internă.
-
21 de driblinguri a reușit brazilianul Anderson ‘Ceara’, mijlocașul ciucanilor fiind printre cei mai buni din competiție la acest capitol.
-
328 de jocuri ca antrenor principal pe prima scenă a strâns Ioan Ovidiu Sabău, cele mai multe dintre toți cei 16 tehnicieni activi.
-
Cele două echipe s-au mai întâlnit doar în liga secundă, ultima confruntare directă având loc pe 13 septembrie 2021, FK Csikszereda-U Cluj 3-1.
Clasamentul din Superliga acum: