„Getotac”,
românul care conduce plutonul Getica, cunoscut și ca Romanian
Battlegroup „Getica” în Ucraina, vorbește deschis despre
situația de pe frontul ucrainean, despre moarte, temeri și
speranță, într-un interviu pentru „Adevărul”, ultimul pe care, așa cum spune el, îl acordă presei.
Getotac în acțiune, în Ucraina. FOTO: Arhivă personală
Adevărul:
Pentru analiștii de la televizor, frontul e o linie pe o hartă, iar
ei vorbesc din fotoliu despre asta. Pentru tine, care ai fost acolo
zi de zi și ai văzut moartea în față ce înseamnă, în vieți
omenești, să câștigi sau să pierzi 10 metri de tranșee în
2026?
„Getotac”:
Eu cred că la fel ca
și oamenii de rând și noi ne gândim la faptul că în acest
moment acest război de uzură ia mult prea multe vieți pentru mult
prea puține rezultate. Totuși, din prisma unora care s-au angajat
să apere un teritoriu, atât noi cât și camarazii ucraineni cred
că văd problema la fel. Federația „Dusă” a început acest
conflict și tot ei pot să îl oprească oricând. Așa cum nu ne-ar
conveni să cedăm voluntar teritorii din Dobrogea sau Moldova,
suntem convinși că nici Ucraina nu ar trebui să cedeze teritorii
și că ar trebui să existe în continuare o lege internațională
bazată pe drept și pe diplomație, nu pe mărimea arsenalelor
fiecărui stat. Din păcate, atâta timp cât inamicul are teritorii
ocupate în Ucraina, lupta va continu și vor exista pierderi. Este
mai potrivit ca inamicul să își pună problema pierderii de vieți
umane având în vedere faptul că luptă pentru o cauza inventată
și amplificată de propagandă și mor într-un număr mare zilnic,
pentru un dictator sângeros dar laș, care să nu uităm, trăiește
aproape în permanență într-un bunker atomic și a fost doar o
dată sau de două ori să își viziteze trupele, de la începutul
conflictului.
Ce ar însemna un armistițiu forțat
Se
vorbește tot mai mult despre un armistițiu forțat. Dacă mâine se
îngheață conflictul, tu și băieții din Getica veți simți că
ați luptat pentru o victorie sau că ați fost parte dintr-o trădare
a Occidentului?
Toți
românii care luptă în acest moment în Ucraina, nu doar cei din
Getica, luptă din idealism, din ideea că duc o luptă legitimă
împotriva unui agresor care nu are absolut nicio justificare legală
sau morală pentru actele pe care le comite încă din 2014, un
agresor care din ce în ce mai mult este considerat un inamic nu doar
de către Ucraina ci și de către Europa, NATO și implicit România.
În opinia mea, un armistițiu forțat este în acest moment foarte
dificil, dacă nu chiar imposibil. Ucraina este un stat suveran, cu
teritorii ocupate temporar de către inamic și doar Ucraina poate
decide în ce condiții acceptă un tratat de pace. Nu o spun doar
eu, o spune Europa, aliații noștri din NATO și chiar președintele
Trump, în multiple declarații. Deci nu cred că Occidentul va trăda
Ucraina. Oricare ar fi finalul acestui conflict, vorbind în numele
meu și cred eu, al majorității românilor care luptă aici,
considerăm că am făcut ceea ce era corect din punct de vedere
moral și umanitar. Și deci tot ceea ce am făcut o să considerăm
că e o victorie. Prin efortul nostru comun, prin aportul nostru
individual, infim sau însemnat, cum doriți să îl considerați,
al fiecărui voluntar străin și bineînțeles și român, care a
luptat sau luptă aici, am reușit într-o mai mică sau mai mare
măsură să punem în dificultate capacitatea inamicului de a
acapara și mai mult teritoriu, le-am cauzat pierderi, am reușit să
îi încetinim și asta este o realitate. Nu degeaba Federația
„Dusă” a exprimat de nenumărate ori la nivel oficial ura pe
care o are pentru voluntarii străini care lupta în Ucraina. Iar
asta pentru noi a fost, este și va fi întotdeauna, mică noastră
victorie, indiferent de rezultatul acestui conflict, pe câmp sau la
masă rotundă.
Algoritmii morții
Ești
pe front de mult timp. Mai există momente de luptă om la om sau am
ajuns în faza în care moartea vine anonim, trimisă de un algoritm
de pe o dronă, fără să vezi vreodată ochii celui care te atacă?
Contactul
direct cu inamicul s-a redus în mod considerabil față de anii
precedenți datorită armelor care acoperă adâncimi din ce în ce
mai mari pe front, cum ar fi dronele FPV. Dar bineînțeles că
infanteria va rămâne un element important al oricărui conflict
armat și întotdeauna vor există confruntări la mică distanță.
Oricum, pericolul principal pentru orice specializare militară din
zona frontului rămân armele de distanță cum ar fi loviturile cu
drone (undeva la 40-60% depinzând de zona operațională) și
artileria.
Ce
motive mai au românii să lupte în Ucraina acum, în al patrulea an
de război? Ce îi spui unui voluntar nou care ajunge în bază și
realizează că realitatea nu e că în clipurile de pe TikTok?
În
pofida faptului că înafara Ucrainei interesul pentru acest război
a scăzut în ultimii doi ani, primim din ce în ce mai multe cereri
de recrutare în mail. Recent am pornit o a patra campanie de
recrutare și avem poziții libere într-o unitate de sprijin care
are prezență în mai multe puncte pe toată lungimea frontului.
Românul care vine în Ucraina după patru ani de conflict, vine cel
mai probabil pentru a învăța să piloteze drone și pentru a
deține cunoștințe care cel mai probabil îl vor ajuta mult după
acest conflict. Unitatea despre care vă spun are poziții de piloți
de drone interceptoare, o meserie care lipsește în majoritatea
țărilor NATO și implicit și în România. Datorită incursiunilor
din ce în ce mai agresive cu drone de atac în spațiul aerian al
României și al Moldovei, Getica este bineînțeles interesată să
aibă în efectiv astfel de piloți pe care în viitor să îi putem
folosi că instructori și chiar combatanți pentru a apăra cerul
României și al Moldovei, o specializare relativ nouă pe care în
prezent nu o avem nici noi, chiar dacă avem echipe care operează
drone FPV de atac. Cât despre voluntarii care ajung în bază, în
majoritatea cazurilor vin după o perioadă relativ lungă de
pregătire în care sunt aclimatizați de către instructori pentru
operarea în condiții adverse și cu limitări logistice
semnificative. Niciun potențial recrut nu ajunge direct la bază,
iar perioada de pregătire de elementară ajunge câteodată chiar și
la 2 luni. Odată intrați în zona de conflict, aproape toți sunt
convinși că realitatea nu are nimic de a face cu clipurile de pe
TikTok sau cu filmele de la Hollywood.
Ce îi dă insomnii
Există
ceva ce îți dă insomnii după 4 ani de război? Care este lucrul
care te sperie cel mai tare pe front? Și nu mă refer atât la moarte, ci la
acel gând care îți vine la 3 dimineața, în buncăr, când e
liniște.
Singurul
lucru care mă preocupă îndeajuns de mult încât să îmi cauzeze
câteodată insomnii este faptul că, împotriva tuturor
așteptărilor, inamicul continuă să aibă politici de austeritate,
un aparat intern represiv puternic și destule resurse pentru a
continua acest război și pentru a se pregăti strategic cu mult mai
multe capabilități militare decât ar avea nevoie în războiul din
Ucraina. Singurul lucru care mă preocupă este că din ce în ce mai
multe voci avizate din politică internațională, din armatele NATO,
din rândurile partenerilor noștri și bineînțeles, din rândurile
factorilor de decizie de la Kyiv, vorbesc despre o pregătire a
Federației „Duse” pentru o viitoare agresiune în Europa. Chiar
dacă de la începutul acestui conflict inamicul făcea deja mult
prea multe referiri și amenințări legate de arsenalul sau nuclear,
faptul că au pierderi însemnate și faptul că, fără să
exagerăm, nu au nici pe departe progresele pe care ei le așteptau
în acest conflict, indică o probabilitate din ce în ce mai mare în
viitor pentru un gest disperat prin care să compenseze impotența
strategică de care au dat dovadă până acum. Iar conform tuturor
declarațiilor liderilor NATO și ai lumii occidentale, răspunsul la
un astfel de gest va fi necruțător. Ăsta este un lucru care
trebuie nu neapărat să ne sperie, dar neapărat să ne facă să
conștientizăm că s-ar putea să vină vremuri foarte volatile.
Orice pregătire din timp ne va face mai puternici și mai capabili
să trecem peste un eventual conflict cu Federația „Dusă”.
În acțiune noaptea. FOTO: Arhivă personală
Ce sfaturi ar da Armatei Române
Dacă
mâine ai fi numit consultant pentru Ministerul Apărării de la
București, care ar fi primul lucru pe care l-ai schimbă în
pregătirea soldatului român, bazat pe ce ai văzut că „nu merge”
sub focul rusesc?
În
urma câtorva întâlniri pe care le-am avut în ultima perioada,
atât în România cât și mai recent, în Europa și Marea
Britanie, vă spun cât se poate de sincer că am încredere atât în
pregătirile preventive, strategice și tactice ale NATO cât și în
progresele semnificative și achizițiile pe care le face Armata
Română, pentru care, v-am spus-o și în interviuri anterioare,
atât eu cât și băieții din Getica, avem doar respect. Este ușor
de sesizat faptul că un stâlp important de susținere al
propagandei Federației „Duse” în România, Moldova și Europa
este inducerea ideii că forțele noastre armate nu sunt pregătite,
că sunt corupte, că nu am rezista în cazul unui conflict. Dar
folosirea decepției de către inamic este un principiu de manual și
nu trebuie băgat prea mult în seama. Federația „Dusă”
respectă pericolul pe care NATO l-ar putea reprezenta pentru ea
într-un conflict direct. În concluzie, părerea mea umilă și
neavizată este că MApN și Armata Română știu foarte bine ce fac
și că au deja destule informații despre ceea ce ar fi sau nu ar fi
eficient într-un eventual conflict cu rușii. Se lucrează în
strânsă colaborare cu parteneri care au o experiență militară
mult mai vastă decât a noastră și ca români care ne iubim țara,
trebuie să avem încredere deplină în forțele noastre armate
pentru că sunt singura apărare care ar fi certă în cazul în care
România ar fi atrasă într-un conflict armat. Ca să închei,
consider că totuși, în zona dotării cu drone de atac și a
pregătirii de unități specifice, imprescindibile în cazul
războiului modern, se fac încă pași prea mici. Totuși, am
cunoștință de câteva proiecte concrete care sunt în curs, pentru
că această specializare să se dezvolte în viitorul apropiat.
Rușii
au învățat și ei din greșeli. Cum arată soldatul rus cu care te
confrunți azi față de cel din 2022? E mai bine echipat, mai
motivat sau doar mai disperat?
Nu
există un portret al soldatului rus din 2022 sau 2026. Datorită
sancțiunilor internaționale, a numărului ridicat de efective, a
acelerării mobilizărilor și a proastei pregătiri pe care au
efectuat-o pentru acest conflict, armata rusă are și va continua să
aibă carențe majore. Din punct de vedere tactic, inamicul învață
noi tactici, se adaptează constant la câmpul de lupta actual,
continuă să aibă o oarecare motivație chiar dacă din ce în ce
mai scăzută. Mulți dintre ei dacă nu majoritatea, nu au o altă
opțiune decât respectarea ordinelor, oricât de lipsite de logică
sau de respect pentru trupe ar fi ele. Armata rusă se bazează în
acest moment pe volum și pe tactici arhaice, mai puțin pe eficiență
operativă și pe ocrotirea vieții propriilor trupe. Trebuie să
vedem cât timp va funcționa acest lucru. La fel cum am răspuns la
o întrebare precedentă, este îngrijorător faptul că inamicul
continuă să înainteze, lent, dar constant, în pofida tuturor
loviturilor pe care le încasează prin sancțiuni, lovituri
militare, izolare politică, pierderi umane uriașe etc. Concluzia
este că soldatul rus nu a fost bine echipat nici în 2022 și nu
este nici acum, dar funcționează. Disperare? Se poate să
reprezinte un element al ecuației dar războaiele duse din disperare
nu au cum să fie sustenabile pe termen lung.
Mulți
voluntari din alte războaie se tem de momentul păcii. Tu te mai
poți vedea redevenind vreodată civilul „normal” care poate
merge la job de la 9:00 la 17:00, după tot ce ai condus și ai văzut
în Ucraina?
Nu
mi-este frică de pace. Am familie, am prieteni, vreau să doarmă
liniștiți. Pacea trebuie să vină și va veni. Ucrainenii merită
pacea, au nevoie de ea. Românii, moldovenii, merită lipsa de stres
a unui război aproape de granițe, merită un spațiu informativ
curat, lipsit de propagandă, lipsit de sabotaje și acțiuni menite
să polarizeze societatea. Europa are nevoie de liniște, de
certitudinea zilei de mâine. Nu voi mai fi niciodată civilul normal
care am fost și de aceea deja am început să fac consultanță
part-time, am pregătit deja o companie militară privată și avem
destule proiecte pentru a sta aproape de ceea ce știm să facem,
chiar și după acest conflict. Atât eu cât și camarazii care
doresc să continue în zona de apărare. Este absolut normal ca
războiul să ne lase sechele asupra sănătății, asupra
interacțiunilor sociale. Dar cred că România și Europa vor
continua să se pregătească din punct de vedere al apărării mult
timp după acest conflict și vor avea nevoie de experiența noastră.
Deja simțim asta prin contactele și prin solicitările de
colaborare pe care le primim.
Ce mesaj le-ar da românilor
Dacă
acesta ar fi ultimul tău mesaj către români înainte de o ofensivă
majoră, ce le-ai spune celor care cred că „nouă nu ni se poate
întâmpla”?
Le-aș
spune simplu, că se înșală.
Cum
s-a schimbat „sunetul” și ritmul frontului din 2024 până acum,
în 2026?
Sunt
aici din 2023, de pe vremea când artileria cădea odată la 5 sau 10
secunde, când câteodată se auzeau chiar și mai multe proiectile
concomitent. Începeau să apară dronele FPV, dar în toată
campania de Bakhmut nu am văzut sau auzit niciuna, din când în
când câte o dronă Mavic, de supraveghere. Erau mai mult o legendă
pe atunci, un bau-bau de care toți auzeau răzleț, dar pe care nu
îl văzuse nimeni. Ne era frică de SPG9, de mortiere, de artileria
de 152mm, de foc indirect de tanc, câteodată de gloanțe. Acum
cerul este infestat de drone, este imposibil să parcurgi o distanță
mai mare de 2 km în zona de ostilități fără să ai cel puțin un
incident cu drone de atac inamice. Artileria s-a redus exponențial,
mortierele trag câteva zeci de secunde și apoi camuflează țeava
din cauza fricii de FPV, tancurile au devenit aceeași legendă
urbană, același bau-bau de care vorbesc toți, dar puțini le-au
mai văzut. Trupele sunt obosite, extrem de obosite, de-o parte și
de alta. Cam asta s-a schimbat, am putea chiar vorbi despre un alt
război acum dacă nu am ști că este același, că îl purtăm
aproape în aceleași locuri că și în 2023.
Care
este cea mai mare diferență între ce vedem noi la știri și ce
simțiți voi în momentul în care începe un asalt rusesc?
Nu
am văzut multe știri care să descrie un atac rusesc, poate cel
mult clipuri private pe Youtube sau pe alte rețele sociale. Ultima
ofensivă inamică masivă am simțit-o în zona Zaporizhia, în
primăvară lui 2025. Se scria puțin despre ea, chiar și pe
milblog-uri. La știri probabil că era o frază, ofensiva rusă în
zona Zaporizhia. Este foarte diferit ceea ce se aude în afara
Ucrainei, de cele mai multe ori știrile sunt afectate de propagandă.
Cel mai bun exemplu este „pierderea” orașelor Pokrovsk și
Kupiansk. Ucrainienii care luptă în zona probabil că încă râd
la auzul știrilor din acea perioada. Dar viața pentru ei nu este
ușoară, chiar dacă știrile sunt false. Ucraina încă rezistă,
asta ar trebui să fie principala știre.
Secretul succesului
Cum
reușește grupul Getica să își mențină coeziunea într-un mediu
unde pierderile sunt o realitate zilnică?
Suntem
un grup de oameni, de români, cu bune și cu rele. Avem evenimente,
avem bucurii și avem probleme. Unii pleacă, alții rămân, din ce
în ce mai puțini au venit în ultima perioada dat fiind că nu am
putut să recrutăm până recent. Cei care au rămas sunt motivați
și idealiști, altfel nu ar mai fi avut niciun motiv să rămână
și pentru asta le port cel mai adânc respect. La fel îi respect și
pe cei care au plecat dintr-un motiv sau din altul. Oricine a călcat
vreodată în zona de lupta din Ucraina fără să fie obligat să o
facă merită doar admirație și respect. Faptul că nu am avut
pierderi în cadrul grupului este un amestec de conjunctură, noroc
și de faptul că în calitate de lider al grupului am știut să zic
nu atunci când planul de misiune era neclar sau inutil, chiar dacă
câteodată a trebuit să mă cert cu comandă unităților în care
am activat. La urmă urmei, românii și moldovenii din Ucraina s-au
unit sub simbolul Getica datorită convingerii că uniți suntem mai
puternici. Am rămas uniți, în pofida tuturor greutăților și
problemelor, asta e cel mai important.
O parte din componenții „Gettica”. FOTO: Arhivă personală
Ați
avut un moment critic în care unitatea voastră a fost la un pas de
a fi încercuită sau nimicită?
Sincer,
nu și nu cunosc multe unități care să fi fost în acea situație.
Am avut norocul să avem comandanți și camarazi care au coordonat
bine misiunile și nu au aplicat tactici de sacrificiu. Nu neg că
asta se întâmplă în Ucraina, dar suntem în general mult mai
preocupați de oameni decât de rezultatul operațiunilor sau de
câștiguri infime de teritoriu. Am fost recent într-o
semi-încercuire dar fără evenimente majore, am reușit să ieșim
la fel cum am intrat. Din nou, loviturile de drone în adâncime, în
timpul infiltrării sau al exfiltrarii, sunt o preocupare mult mai
acută și o amenințare mult mai accentuată decât o încercuire și
un contact direct. La fel, piloții armatei ucrainene reușesc în
majoritatea cazurilor să oprească ofensivele semnificative într-un
anumit sector al frontului, în așa fel încât să protejeze
trupele avansate să fie confruntate cu situații de asalt masiv,
copleșire sau încercuiri din partea inamicului.
Sfaturi pentru noii recruți
Ce
îi spui unui recrut român care ajunge prima dată în baza voastră
și vede realitatea frontului?
Tocmai
am scris pe un grup de recrutare acest mesaj. Îi spun că oricât de
mult am încerca să protejăm grupul și oricât de lipsit de risc
ar fi obiectivul spre care mergem, să nu uite că vine în rolul de
combatant într-un război, că banii nu merită riscul și că
gloria este de foarte multe ori inexistentă.
Cum
este văzut grupul „Getica” de către comandanții ucraineni?
Sunteți folosiți că trupe de șoc sau pentru operațiuni speciale?
Am
avut relații bune cu majoritatea comandanților sub care am operat.
Nu am fost niciodată un grup de asalt sau OS, deci nu am fost
folosiți în astfel de misiuni.
Există
o „frăție a armelor” între românii din Getica și voluntarii
din alte legiuni internaționale? Cu cine vă înțelegeți cel mai
bine?
Ne
înțelegem bine cu absolut toate grupurile naționale care au o
prezența în Ucraina, georgieni, ceceni, belarusi etc. Unele grupuri
s-au desființat, altele au schimbat unitățile, chiar și noi am
ieșit anul trecut din legiunea GUR și am intrat într-o unitate a
forțelor terestre ale armatei ucrainene. Deci avem relații bune cu
ei chiar dacă nu mai operăm în aceeași structură cum se întâmpla
în anii precedenți. Toți servim aceeași cauza și luptăm cu un
inamic comun.
Ce
mesaj ai pentru românii de acasă care vă critică sau care spun că
„nu este războiul nostru”?
Am
încetat să încerc să conving românii care nu sunt de acord cu
principiile și ideile noastre, mesajul meu este doar acela că
fiecare trebuie să respectăm opiniile celuilalt. Atâta timp cât
nu suntem atacați direct respectăm opinia tuturor. Nu uităm totuși
că majoritatea românilor consideră Federația Rusă ca o
amenințare și deci, ideile și principiile Getica reprezintă o
majoritate. Atâta timp cât minoritatea înțelege acest lucru,
putem conviețui pentru că la urmă urmelor suntem români și nici
ei, nici noi, nu ar trebui să uităm vreodată asta.
Cum
resimțiți pierderea unui camarad român? Există vreun ritual sau
un mod prin care îi onorați pe cei căzuți?
Modul
prin care putem să-i onorăm, nu doar noi, ci toți românii, pe cei
șase cetățeni români căzuți sau dispăruți în Ucraina este să
nu îi uităm niciodată, să îi menționăm atât de des cât este
posibil, să înțelegem că sacrificiul lor a fost spre binele
tuturor românilor și că ei au căzut crezând în principiile și
ideile lor. Asta am să fac și eu în acest interviu, cu lacrimi în
ochi, pentru că Getica înțelege prea bine sacrificiul lor. Glorie
eroilor Rudolf Wittmann, Marin Paul, Ștefan Grecu, Antonio Ricardo
Oțet, Adrian Iurca, Călin Daniel! România nu va uită niciodată
sacrificiul lor!