Articol de Aurelian Botezatu, Liviu Manolache – Publicat duminica, 05 octombrie 2025, 15:28 / Actualizat duminica, 05 octombrie 2025 16:08

CFR Cluj și Hermannstadt se întâlnesc acum, în etapa #12 din Superliga. Meciul a început la ora 15:00 și este liveTEXT la GSP.RO și în direct la Digisport 1 și Primasport 1.

Niciuna dintre cele două combatante nu trece printr-o perioadă bună la ora actuală. Etapa trecută, CFR a remizat cu U, în derby-ul Clujului, iar Hermannstadt a pierdut acasă, surprinzător, în fața lui FC Argeș, așa că va fi interesant dacă și care dintre cele două combatante va reuși să schimbe macazul.

Clujenii sunt însă favoriți, pe teren propriu, fie și datorită palmaresului clar superior. CFR și FC Hermannstadt s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 12 ori, de șapte ori s-au impus clujenii, de două ori au câștigat sibienii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

LIVE » CFR Cluj – Hermannstadt 1-1

  • Pentru live și statistici, click AICI
  • Au marcat: L. Munteanu 24 / Albu 10

CFR Cluj – Hermannstadt, echipele de start

CFR CLUJ: Hindrich – Coco, Sinyan, M. Ilie, Abeid – Fică, Keita, Emerllahu – Păun, Munteanu, Biliboc
Rezerve: Gal, Camora, Gyorgy, Zouma, Kresic, Djokovic, Perianu, Korenica, Cordea, Ciubăncan, Cernigoi, Silmani
Antrenor: Andrea Mandorlini

HERMANNSTADT: Căbuz – Antwi, Căpușă, Stoica, Selimovic, Ciubotaru – D. Albu, Ivanov, Jair – S. Buș, Gjorgjievski
Rezerve: Vl. Muțiu, Bejan, Kujabi, A. Chițu, Neguț, Issah, Vuc, Batista, Barstan, Biceanu, Oroian, Stancu
Antrenor: Marius Măldărășanu

Stadion: dr. Constantin Rădulescu
Arbitru: Horia Mladinovici
Asistenți: Cosmin Vatamanu, Mihăiță Necula
Arbitru VAR: Iulian Dima

Clasamentul la zi în Superliga

CFR Cluj – Hermannstadt, cele mai interesante informații

  • Clujenii au o singură victorie în acest sezon, chiar în prima etapă, 2-1 cu Unirea Slobozia. Au urmat șase remize și trei înfrângeri.
  • Un succes au bifat sibienii în cele șase deplasări din campionatul curent, 2-1 cu Rapid (21 septembrie 2025), în rest două rezultate de egalitate și trei partide pierdute.
  • La finalul rundei precedente, CFR Cluj era echipa cu cele mai multe goluri marcate cu capul, șase din 15.
  • 10 dintre cele 14 goluri încasate de elevii lui Marius Mălărășanu au fost primite în repriza secundă.
  • 35 de jucători au utilizat clujenii, cei mai mulți dintre toate competitoarele. Sibienii s-au bazat doar pe 24 de fotbaliști.
  • Primul meci a avut loc pe 22 septembrie 2018, FC Hermannstadt-CFR Cluj 0-1 (antrenori Alexandru Pelici / Antonio Conceicao; gol George Ţucudean).
  • Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat pe 10 august 2019, CFR Cluj-FC Hermannstadt 3-0.
  • Cele mai multe goluri s-au marcat pe 30 noiembrie 2022, FC Hermannstadt-CFR Cluj 2-3.
  • Singurul succes bifat de sibieni pe teren advers: 20 decembrie 2022, CFR Cluj-FC Hermannstadt 0-1.
  • Cea mai recentă dispută din Superligă: 5 februarie 2025, CFR Cluj-FC Hermannstadt 1-0 (gol Louis Munteanu).