Duminica, 05 Octombrie 2025, ora 07:44

1187 citiri

Cum încearcă Orban să momească alegătorii înainte de alegerile cruciale din 2026. Economiștii atrag atenția că măsurile pre-electorale implică riscuri fiscale semnificative

Premierul Ungariei, Viktor Orban FOTO: Facebook/Viktor Orban

Premierul ungar Viktor Orban a anunțat sâmbătă, 4 octombrie, un nou program de credite avantajoase pentru întreprinderile mici și mijlocii, la o dobândă fixă de 3%, care va fi lansat luni, într-un context politic tensionat înaintea alegerilor de anul viitor.

Aflat la guvernare din 2010, liderul naționalist se confruntă, potrivit analiștilor, cu cea mai dificilă competiție electorală de până acum, pe fondul stagnării economiei și al inflației persistente care împiedică banca centrală să reducă dobânzile.

Noul program vine după ce, luna trecută, guvernul a introdus un sistem de credite subvenționate pentru tinerii cumpărători de locuințe, la mai puțin de jumătate din rata de piață. În prezent, rata de referință a Băncii Naționale a Ungariei este de 6,5%.

”Noul credit pentru firme va fi disponibil la o dobândă fixă de 3%, fără restricții privind utilizarea, și cu un plafon de 150 de milioane de forinți (circa 454.000 de dolari)”, a declarat Orban într-un briefing. El a sugerat și posibile reduceri de taxe pentru angajatori, fără a oferi însă detalii.

Banca centrală a estimat săptămâna trecută că măsurile guvernamentale — precum creșterile salariale din sectorul public, sprijinul pentru locuințe și creditele ipotecare subvenționate — ar putea majora venitul net al gospodăriilor cu 1,5% din PIB în 2026. Totodată, acestea ar urma să stimuleze consumul și creditarea, pe fondul unei creșteri accentuate a prețurilor locuințelor în ultimele săptămâni.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camere

Economiștii avertizează însă că măsurile pre-electorale implică riscuri fiscale semnificative. Potrivit analiștilor de la OTP Bank, economia ungară va avansa doar cu 0,6% în 2025, urmând să accelereze spre 3% anul viitor, impulsionată de consumul alimentat de stimulii fiscali înainte de alegeri.

Ei atrag însă atenția că efectul ar putea fi temporar, iar deficitul bugetar — estimat să depășească 5% din PIB în 2026 — va trebui ulterior redus.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent