• SuperLiga: Oțelul – Metaloglobus, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani – UTA, luni, 20:30, DGS 1

La oaspeți. Ianis Hagi a fost titular și a marcat un eurogol în minutul 14.

Scoțienii, impresionați de golul lui Ianis Hagi

Ianis Hagi și-a încheiat definitiv conturile cu Rangers în această vară, după 5 ani petrecuți la clubul din Scoția. Chiar dacă a plecat de la formația de pe Ibrox, internaționalul român continuă să fie urmărit de jurnaliștii britanici.

Imediat după primul gol marcat în Turcia, scoțienii au reacționat.

„Fosta vedetă de la Rangers, Ianis Hagi, și-a reamintit la momentul potrivit de calitățile sale cu un gol superb marcat sâmbătă în Turcia.

La doar câteva zile după ce a anunțat pe Instagram că și-a botezat copilul, lovitura sa liberă de mare clasă a amintit de ceea ce legendarul său tată, Gheorghe, producea în mod regulat în zilele sale de glorie.

Poate că i-a luat ceva timp să-și găsească un nou club de când a făcut parte din exodul din vară de pe Iborx, dar golul lui Hagi junior a meritat așteptarea.

Jucătorul de 26 de ani s-a alăturat echipei Alanyaspor luna trecută și și-a deschis contul pentru noul său club cu stil. Mijlocașul era la 30 de metri distanță și a executat o lovitură liberă superbă în colțul de sus”, au transmis scoțienii.

Turcii l-au asemănat pe Ianis cu Gică Hagi

Golul absolut spectaculos al lui Ianis Hagi le-a trezit amintiri turcilor. Jurnaliștii l-au comparat imediat pe jucătorul român al celor de la Alanyaspor cu Gică Hagi, cel care încânta tribunele în perioada în care evolua pentru Galatasaray.

Ultimul gol marcat de Ianis Hagi a fost acum 174 de zile. Pe 13 aprilie 2025, fotbalistul înscria în remiza celor de la Rangers cu Aberdeen, scor 2-2.

„Golul din lovitură liberă marcat de jucătorul român al echipei Alanyaspor, Ianis Hagi, împotriva celor de la Gençlerbirliği, a adus aminte de tatăl său, legendarul jucător al lui Galatasaray, Gheorghe Hagi.

În meciul jucat pe stadionul Eryaman, Ianis Hagi, a marcat primul său gol pentru Alanyaspor. Ianis a înscris o lovitură liberă magnifică cu piciorul stâng de la aproximativ 30 de metri”, au scris turcii.

Etichete: turcia , scotia , ianis hagi , alanyaspor

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din