Ideea unui candidat comun al coaliției, din partea PSD–PNL–USR, a fost vehiculată de social-democrați în ultimele săptămâni, în contextul în care PNL și USR discutau despre varianta unui candidat comun al celor două partide.
Social-democrații au amenințat că, în cazul în care cele două partide vor merge cu un candidat comun la București, s-ar putea ajunge inclusiv la ruperea coaliției, în contextul în care social-democrații ar fi izolați în interiorul coaliției. Cealaltă variantă agreată de PSD era cea a unor candidați proprii din partea fiecărui partid, în contextul în care această configurație oferă șanse mai mari candidatului social-democrat.
Problema candidatului comun al Coaliției din partea celor 3 partide a fost tranșată inclusiv de președintele USR, Dominic Fritz, care a precizat că este o idee „falimentară”, iar partidul său nu va accepta astfel de „trocuri”.
Totodată, nici PNL și USR nu par să mai ajungă la un consens în privința candidatului comun de dreapta. USR nu vrea să renunțe la Cătălin Drulă, iar PNL pare să-l prefere pe Ciprian Ciucu.
Problema candidatului unic PSD-PNL-USR este însă una care ține de matematica electorală și de animozitățile dintre USR și PNL. De altfel, alegerile locale din 2024 ne-au arătat că nici măcar două partide, în teorie opuse ideologic, PSD și PNL, nu pot ajunge la un candidat comun.
Toamna nu e facuta sa fii singur. Descopera cine te asteapta pe Sentimente.ro
Anul trecut, în luna iunie, PSD și PNL au negociat intens pe tema unui candidat unic, trecând prin mai multe variante de candidat, până au ajuns la medicul Cătălin Cîrstoiu. În urma unor dezvăluiri din presă și gafe ale candidatului, cele două partide l-au presat să renunțe la candidatură, iar acesta, în cele din urmă, s-a retras din cursă.
Procedura a fost dezastruoasă pentru PSD și PNL, fiecare fiind nevoit să vină cu un candidat comun, în persoana lui Sebastian Burduja, din partea liberalilor, și a Gabrielei Firea, din partea social-democraților, care au obținut rezultate mediocre. Astfel, „rețeta Oprescu” s-a dovedit falimentară pentru cele două partide.
Analistul și jurnalistul Ion M. Ioniță este de părere că nu se putea discuta în niciun caz despre un candidat comun al PSD-PNL-USR, din rațiuni foarte simple electorale.
„Sunt divergențele atât de mari între PSD și USR. În plus, electoratele celor două nu se ating deloc și rezultatele ar fi fost foarte proaste, pentru că electoratele celor două partide ar fi fost foarte dezamăgite să meargă cu un candidat comun. Am mai avut experiența aceasta și nu a funcționat deloc”, spune acesta.
Ion M. Ioniță subliniază că alegerile pentru primărie sunt într-un singur tur, așa că fiecare partid ar vrea să încerce să aibă candidat propriu, mai ales USR care speră să câștige în acest an.
„De ce ar fi cedat USR pentru un candidat comun, că nu ar fi fost un candidat USR și, în niciun caz, cel care se vehiculează acum, domnul Drulă. Nu ar fi fost acceptat în niciun fel de PSD. Cred că va merge fiecare partid pe candidatul lui, tocmai pentru că este un singur tur și nu există varianta unor coaliții într-un al doilea tur”, adaugă acesta.
Un alt factor important în ecuația alegerilor, amintește jurnalistul, este că nu avem un primar în funcție în acest moment la București, care ar fi plecat cu prima șansă într-un scrutin local.
„Acum, șanse au toți. Deci va depinde de campania electorală și de candidați foarte mult. Mă refer la partidele importante. Deci, nu vor fi motive pentru un candidat comun, cred eu, nici măcar la nivelul USR-PNL”, spune el.
Ion M. Ioniță nu crede că cei de la USR ar fi fost dispuși să renunțe la candidatura lui Cătălin Drulă, pentru că se bazează pe faptul că sunt primul partid la număr de voturi în București. „Sub ce argument ar renunța la candidatul lor. Nu văd cum ar putea să facă asta”.
În ceea ce-i privește pe social-democrați, pe aceștia îi mulțumește varianta în care fiecare partid din coaliție vine cu un candidat propriu. În contextul în care USR și PNL nu par că se înțeleg în privința unei candidaturi comune, PSD are mai multe șanse la funcția de primar, fragmentarea votului de dreapta în Capitală fiind o realitate electorală.
„Chiar și cu fragmentarea votului pe dreapta, totuși, USR speră că câștigă alegerile. (…) Sigur că un candidat comun PNL-USR ar avea cele mai mari șanse să câștige, dar nu-i văd pe cei de la USR să renunțe la candidat, adică să nu fie Drulă, iar pe PNL nu-i văd renunțând la candidatul lor și să meargă pe varianta Drulă.”
În același timp, precizează Ion M. Ioniță, o fragmentare electorală nefavorabilă dreptei poate aduce surprize din partea suveraniștilor, dar și în acel bloc politic pot apărea fragmentări. Acesta îl mai amintește și pe Cristian Popescu Piedone, care poate contribui și mai mult la fragmentarea votului, în cazul în care se hotărăște să candideze din partea noului său partid, PNRR.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent