
11 Aprilie 2026, 16:50
Redacţia PiataAuto.md
Problemele celor de la Porsche au devenit tot mai grave pe parcursul anului 2025, cu vânzări în declin accentuat, cu o scrisoare alarmantă trimisă de şeful Porsche tuturor angajaţilor în care îi informa pe aceştia despre perspectivele pesimiste şi despre faptul că modelul vechi de business pur şi simplu nu mai funcţionează, or, China are alte mărci la care să se aspire, iar maşinile electrice scumpe sunt tot mai puţin dorite de oamenii cu adevărat avuţi, din cauza efemerităţii lor. Acum, după primul trimestru din 2026, Porsche a anunţat noi scăderi semnificative de vânzări, iar cifrele arată cât de scurtă e cariera modelelor electrice şi cât de mult mai contribuie cele cu combustie.
Per total, Porsche a vândut 60.991 automobile în primele 3 luni ale acestui an, faţă de 71.470 exemplare în aceeaşi perioadă a anului 2025. Deci, e o scădere de -15% faţă de anul trecut, iar un asemenea declin e un mare semnal de alarmă pentru orice producător auto mare.
Cea mai mare scădere a avut loc în China, unde Porsche a vândut doar 7.519 maşini în 3 luni, pe o piaţă imensă. E un declin de -21% faţă de anul trecut, iar Porsche a ajuns în situaţia în care China mai are o cotă de doar 12,3% din totalul vânzărilor sale globale.
Doar că nu se poate spune că declinul din China ar fi o excepţie pentru Porsche. În pieţele emergente şi îndepărtate Porsche a scăzut aproape la fel de mult, având -20%, ba chiar şi în Europa cu excepţia Germaniei vânzările au scăzut dramatic, cu -18%. Şi SUA a scăzut cu -11% şi doar Germania a înregistrat o uşoară creştere, de +4%, ajungând la 7.778 automobile în 3 luni. Deci, acum Porsche vinde mai mult în Germania decât în China.
Porsche anunţă trei motive principale pentru acest declin global — scoaterea din producţie a modelului 718 în diversele sale ipostaze, eliminarea subvenţiilor pentru maşini electrice şi hibride în SUA şi valul mare de cerere pe care Macan electric a avut-o anul trecut în aceeaşi perioadă, care fac ca cifrele de acum să pară mai mici, spun germanii. Dar când analizăm cifrele divizate pe modele, observăm exact ceea e scriam mai sus, în titlul, despre maşinile electrice şi cele cu combustie.
Cayenne a fost cel mai vândut model, cu 19.183 exemplare, dar aceste cifre nu-i revin noului Cayenne electric, ci generaţiei precedente, cu combustie, pe care fanii se grăbesc s-o cumpere cât ea mai există. Cayenne electric va avea startul livrărilor în vară.
Porsche a mai vândut 18.209 exemplare de Macan, dar nici aici cifrele nu-i revin lui Macan electric, ci reprezintă o cumulare de vânzări pentru Macan cu combustie, vândut în afara UE, şi cel electric. Doar că 10.130 exemplare au fost adunate de modelul cu combustie şi doar 8.079 exemplare au fost Macan electric. E o scădere semnificativă faţă de anul trecut, iar paradoxul e că ne aflăm abia în al doilea an de vânzări pentru Macan EV, când, în mod normal, cifrele de vânzări ar fi trebuit să fie la apogeu sau aproape de apogeu. Însă în această lume a modelelor electrice se întâmplă tot mai dus ca după doar 1 an noile modele să-şi piardă brusc din avântul de piaţă, iar după 2-3 ani să devină aproape irelevante, fără a putea rezista obişnuiţii 6-7 ani pe piaţă cu o cerere decentă.
Şi situaţia e similară şi la Porsche Taycan, primul model electric al celor de la Porsche. Doar 3.420 exemplare de Taycan au fost vândute în primele 3 luni, deci doar câte 1.140 exemplare pe lună, în mediu, la nivel global.
Aşadar, cifrele de vânzări la SUV-uri au fost adunate preponderent de modele cu combustie, care, deşi sunt demult pe piaţă, au salvat situaţia. Iar modelele electrice au vânzări în declin, chiar şi în cazul lui Macan EV, care e încă relativ nou pe piaţă.
Acolo unde Porsche are motorizări cu combustie şi produse noi, cum e gama Porsche 911, vânzările au crescut, or, 911 e singurul model Porsche care a înregistrat o creştere frumoasă, de 22%, ajungând la 13.889 exemplare în primele 3 luni.
Prin urmare, Porsche e într-un declin accentuat în continuare, iar severitatea acestui declin e mai mică decât ar putea fi, datorită păstrării în gamă a unor modele cu combustie mai mult decât se anticipa anterior. Doar că Porsche nu are încă Macan cu combustie de generaţie nouă şi nici un Cayenne cu combustie care să-l înlocuiască pe cel precedent. Ia soarta unui succesor pentru 718 e total incertă. Prin urmare, o bună perioadă vânzările Porsche vor continua să fie volatile, având de suferit din cauza politicii anterioare de trecere completă la modele electrice şi abandonarea dezvoltării de noi modele cu combustie în nişele cheie, ceea ce a dus la un gol imens de modele noi cu combustie acum şi la imposibilitatea celor electrice de a compensa cifrele pierdute de primele.
0
2,598

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

