Vineri, 10 Octombrie 2025, ora 07:58

6931 citiri

Se schimbă televiziunea! Cine va transmite partida dintre România și Austria de duminică

Meciul România – Austria va fi pe Antena 1 FOTO LPF.ro

Naționala României a câștigat meciul amical pe care l-a disputat pe Arena Națională în fața selecționatei Moldovei. Scorul, 2-1, a fost stabilit încă din prima repriză.

Pentru tricolori urmează duminică, 12 octombrie, de la ora 21:45, tot pe Arena Națională, meciul cu Austria din preliminariile CM 2026.

Meciul este vital pentru tricolori, care luptă în continuare măcar pentru locul doi în grupă, ceea ce le-ar oferi un avantaj la barajul pentru calificare, întrucât ar juca acasă primul meci.

Dacă meciul cu Republica Moldova a fost pe Prima TV, partida dintre România și Austria va putea fi urmărită pe Antena 1.

Ianis Hagi a vorbit despre succesul cu Republica Moldova și partida de duminică împotriva Austriei.

Citeste toate stirile despre Meci România-Austria, preliminariile CM 2026

“Voiam să câştigăm meciul, să jucăm bine. Victoriile aduc pozitivitate în grup, moral, chiar dacă e un amical. Acum trebuie să pregătim cât mai bine meciul cu Austria şi trebuie să îl câştigăm.

Banderola e o responsabilitate în plus. Ai o naţiune în spate care te susţine şi are aşteptări. Sunt fericit că am purtat banderola pentru a doua oară, însă important era să îmi ajut colegii, să câştigăm, să aplicăm ce am lucrat săptămâna aceasta, iar lucrurile pozitive să le punem în practică cu Austria”.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent

Meci România-Austria, preliminariile CM 2026