Germania s-a impus cu 4-0 FOTO X DFB-Team
Germania și Franța au obținut victorii clare, vineri seara, pe teren propriu, în meciuri din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026.
Germania a dispus de Luxemburg cu 4-0, prin golurile marcate de David Raum, Joshua Kimmich (2) și Serge Gnabry, în condițiile în care oaspeții au jucat cea mai mare parte a timpului în inferioritate numerică, după eliminarea lui Dirk Carlson (20).
La luxemburghezi a jucat din minutul 67 fundașul Vahid Selimovic (FC Hermannstadt).
Franța a câștigat la scor de forfait (3-0) cu Azerbaidjanul, prin golurile înscrise de Kylian Mbappe, Adrien Rabiot și Florian Thauvin. Mbappe, starul lui Real Madrid, a ajuns la 53 de goluri în 93 de selecții.
Belgia a fost ținută în șah de Macedonia de Nord, 0-0, chiar la Gent. Portarul Dejan Iliev (UTA Arad) a fost rezervă la oaspeți.
Elveția s-a impus cu 2-0 în Suedia, prin golurile semnate de Granit Xhaka și Johan Manzambi, în ultima jumătate de oră.
Kosovo a remizat cu Slovenia, 0-0, meci în care Meriton Korenica (CFR Cluj) fost rezervă la gazde, iar fundașul Leard Sadriu (FC Argeș) a jucat din min. 88.
Cel mai spectaculos meci al serii a avut loc în Islanda, unde Ucraina a câștigat cu 5-3, după ce a condus cu 1-0 și 3-1 și a fost egalată de fiecare dată. Mikael Egill Ellertsson și Albert Gudmundsson (2) au înscris pentru insulari, în timp ce golurile ucrainenilor au fost reușite de Ruslan Malinovski (2), Oleksi Guțuliak, Ivan Kaliujnîi și Oleg Oceretko.
Slovacia, care izbutise să învingă Germania în grupă, a pierdut în Irlanda de Nord cu 0-2.
Rezultatele înregistrate vineri seara:
Grupa A
Germania – Luxemburg 4-0
Au marcat: David Raum 12, Joshua Kimmich 21 – penalty, 51, Serge Gnabry 48.
Cartonaș roșu: Dirk Carlson (Luxemburg) 20.
Irlanda de Nord – Slovacia 2-0
Au marcat: David Strelec (autogol) 18, Trai Hume 81.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Germania 3 2 0 1 7-3 6
2 Irlanda de Nord 3 2 0 1 6-4 6
3 Slovacia 3 2 0 1 3-2 6
4 Luxemburg 3 0 0 3 1-8 0
Grupa B
Kosovo – Slovenia 0-0
Suedia – Elveția 0-2
Au marcat: Granit Xhaka 65 – penalty, Johan Manzambi 90+4.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Elveția 3 3 0 0 9-0 9
2 Kosovo 3 1 1 1 2-4 4
3 Slovenia 3 0 2 1 2-5 2
4 Suedia 3 0 1 2 2-6 1
Grupa D
Franța – Azerbaidjan 3-0
Au marcat: Kylian Mbappe 45+2, Adrien Rabiot 69, Florian Thauvin 84.
Islanda – Ucraina 3-5
Au marcat: Mikael Egill Ellertsson 35, Albert Gudmundsson 59, 75, respectiv Ruslan Malinovski 14, 45+5, Oleksi Guțuliak 45, Ivan Kaliujnîi 85, Oleg Oceretko 88.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Franța 3 3 0 0 7-1 9
2 Ucraina 3 1 1 1 6-6 4
3 Islanda 3 1 0 2 9-7 3
4 Azerbaidjan 3 0 1 2 1-9 1
Grupa J
Kazahstan – Liechtenstein 4-0
Au marcat: Galimjan Kenjebek 26, 59, Bahtior Zainutdinov 28, Alibek Kasîm 81.
Belgia – Macedonia de Nord 0-0
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Macedonia de Nord 6 3 3 0 11-2 12
2 Belgia 5 3 2 0 17-4 11
3 Țara Galilor 5 3 1 1 11-6 10
4 Kazahstan 6 2 0 4 7-11 6
5 Liechtenstein 6 0 0 6 0-23 0
Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte
Câștigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formații clasate pe locul secund în grupe și cele mai bine clasate câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, ediția 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
