Japonia se întoarce la petrolul rusesc, deși tehnic e încă în război cu Rusia, iar UE se simte trădată. Intrăm într-o lume tranzacțională, în care prieteniile și alianțele contează tot mai puțin, iar noile cuvinte de ordine devin supraviețuirea și pragmatismul, susține politologul Alexandru Balaș.
Japonia se reconectează la petrolul rusesc, UE rămâne singură. FOTO: Shutterstock
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Lumea
așa cum o știam, în care dreptul internațional primează, apune
încetișor și lasă locul uneia mult mai tranzacționale, ce aduce
sfârșitul „prieteniilor” și arată limitele vechilor alianțe.
Politologul Alexandru Balaș, profesor în SUA la Universitatea SUNY
Cortland New York și director al Clark Center for Global Engagement,
explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cum, într-o lume
tranzacțională, este tot mai greu să împărțim actori statali în
„buni” și „răi”. Interesele, fie ele de
moment, primează, iar alianțele încep să treacă în plan secund,
consideră politologul.
Confruntată
cu o criză economică fără precedent și cu perspective economice
sumbre din această cauză, Japonia dă înapoi în fața Rusiei și
trădează indirect Uniunea Europeană.
Marea „trădare” japoneză
Deși
este aflată tehnic în război cu Rusia încă din Al Doilea Război
Mondial, Japonia a decis să se întoarcă la petrolul rusesc, pentru
a face față situației create după blocarea strâmtorii Hormuz.
Astfel, Țara Soarelui Răsare urmează să primească primul
transport de țiței rusesc a transmis mass-media japoneză. Inițial,
Guvernul de la Tokyo a suspendat achizițiile de petrol rusesc în
urma invaziei Ucrainei din 2022. Chiar și așa, au mai existat
tentative de a relua relațiile comerciale cel puțin cu Rusia, iar
delegațiile japoneze au negociat detaliile la Moscova. Acum,
rafinăria japoneză Taiyo Oil va recepționa primul transport din
Rusia, prin intermediul proiectului Sakhalin-2 din Extremul Orient al
Rusiei, potrivit ziarului Mainichi. Gazprom din Rusia s-a aliat și
este acționarul majoritar al proiectului, iar companiile japoneze
Mitsui și Mitsubishi dețin participații minoritare.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Exemplul
japonez e luat și de alte țări asiatice. Coreea de Sud, Filipine
și Indonezia au apleat deja la produse petroliere rusești. Coreea
de Sud este, la fel ca Japonia, unul dintre principalii aliați ai
SUA și UE. Totuși, cazul Japoniei e cu atât mai interesant cu cât
această țară nu a semnat niciodată un tratat de pace oficial cu
Rusia, după Al Doilea Război Mondial. De altfel, tensiunile între
Japonia și fosta URSS, iar apoi Rusia au continuat din cauza unui
conflict teritorial nesoluționat asupra Insulelor Kurile de Sud,
care sunt revendicate de Tokyo.
Un
exemplu foarte bun este cel Indiei, țară care cumpără petrol
rusesc cu „binecuvântarea” tacită a SUA, pentru că economia
mondială nu poate supraviețui fără el. Asta arată și că, deși
aparent aparțin altor lumi, războiul din Ucraina și cel din
Orientul Mijlociu nu mai sunt conflicte izolate, ci fac parte
dintr-un singur mare „șantier” de rearanjare a puterii.
Ce riscăm
Cu
toate acestea, nu suntem în ceea ce unii spun că ar fi un nou
război mondial la prezent, spune Alexandru Balaș:
„Sunt
niște analize pe care le-am văzut, care spun că, dom’le, deja
avem un război mondial. Un front ar fi, zic unii, în Ucraina,
celălalt front în Golful Persic. Încă nu suntem acolo, din
punctul meu de vedere. Sunt totuși două războaie diferite. Da,
Rusia și Iranul se susțin una pe alta. Dar și Ucraina oferă
suport țărilor arabe din Golf, iar Ucraina a primit dreptul de a
folosi o bază din Libia pentru a lovi în Rusia. Probabil că deja
folosește acea bază navală să atace petroliere și vapoare cu gaz
lichefiat ale Rusiei, acea flotă-fantomă a Rusiei. Zic că mai
trebuie un al treilea front ca să spunem că da, este un război
mondial la momentul acesta”.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Cei
care văd un război curând între China și Taiwan greșesc, crede
el. De altfel, Beijingul are câteva unelte pentru a obține ceea
ce-și dorește:
„Sincer,
nu văd China să invadeze Taiwanul la momentul acesta. Nu are niciun
motiv. Poate să joace un joc de așteptare à la long. Chiar vorbim
de decade, nu numai de ani. Probabil că Taiwanul, la un moment dat,
va intra din nou sub China. Adică, e cât se poate de clar. Vorbesc
cu prieteni în Taiwan, la universități acolo, și le spun că
poate fi cazul să plecați dacă nu vreți să fiți sub China. Dar
nu cred că au motive la momentul acesta chiar să facă o invazie”.
Apune vremea alianțelor pe care te puteai baza
Vestea
proastă pentru Taipei este că Statele Unite ale Americii nu
traversează cea mai bună perioadă, așa că nu este clar cum ar
interveni în sprijinul Taiwanului.
„Cred
că nu poate să răspundă Statele Unite foarte direct, mai ales
acum. Dar nici China să invadeze Taowan nu are sens. Pentru că China știe
Taiwanul va fi sub Beijing, asta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu”, adaugă
el.
Nici
alianța dintre Rusia și Cuba nu este pe deplin funcțională. Alexandru Balaș
consideră că insula din Caraibe va deveni următoarea „Venezuela”,
dar Moscova va privi doar pasivă sau cel mult va condamna o viitoare
intervenție americană acolo.
„Probabil
se va încerca o decapitare a regimului de la Havana, așa cum s-a
făcut, de fapt, în Venezuela. Dar suportul pe care îl poate oferi
Rusia de la distanță este foarte, foarte mic. Adică, vorbim de un
petrolier care a fost lăsat surprinzător de americani să intre în
Havana și mai vorbim de un al doilea potențial. Petrolul acesta
asigură încă o săptămână, încă două săptămâni de lumină,
de electricitate în Havana. Deci, e foarte limitat suportul. Și
nu-i văd pe ruși chiar ducându-se să lupte pentru Cuba, mai ales
când au probleme pe frontul ucrainean”, adaugă expertul.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
În
același timp, Statele Unite par dispuse să încheie cât mai curând
operațiunea militară împotriva Iranului. Criza economică globală
mocnește, iar lucrurile nu stau neapărat bine nici în America. Din
acest motiv, presiunea pe administrația Trump este tot mai mare, în
plan intern.
„America
nu ar avea apetit pentru un război cu China, vedem că nu prea
apetit la momentul acesta nici pentru acest război cu Iranul.
Majoritatea americanilor sunt preocupați de creșterea petrolului la
pompă și impactul asupra vacanțelor de vară care vin. Majoritatea
americanilor nu mai vor război, au obosit de război. Deci, dacă e
vorba de intervenții dintre acestea mici, scurte, punctuale, cum a
fost Venezuela și cum s-ar putea să fie Cuba, atunci da, dar război
à la long, nu văd așa ceva. Așa că nu văd Statele Unite și
nici Rusia să fie angajate pe două fronturi și mai ales să lupte
una împotriva alteia. Sau Statele Unite să lupte împotriva Chinei,
să zicem. Nici asta nu prea e o variantă plauzibilă, absolut nu”,
crede Alexandru Balaș.
Focarele de război persistă
Cu
toate acestea, el admite că există câteva focare de război care
ar putea fi problematice, însă, cel puțin în acest moment, nu au
potențialul să transforme lumea într-un rug aprins. De altfel,
chiar dacă state precum Pakistan, India și China sunt într-un
conflict mocnit, niciuna nu pare dispusă să utilizeze armele
nucleare.
„E
adevărat, avem mai multe conflicte, inclusiv în Asia, dar de mai
mică amploare. Dacă mă gândesc, îmi vin în minte cele dintre
Pakistan și Afganistan, sau conflictul mocnit dintre Pakistan și
India, sau tensiunile dintre China și India, care, mă rog, s-au mai
aplatizat în ultima vreme, dar există”, susține Balaș.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Pe
de altă parte, războiul din Iran nu ar trebui să mai dureze foarte
mult. Semnalul va fi dat, într-un viitor deloc îndepărat de
Statele Unite și Israel, care ar putea decide să oprească
loviturile militare, crede Alexandru Balaș.
„Dacă
SUA și Israel decid să nu mai bombardeze Iranul, se stinge
războiul. Cel mai probabil și Iranul ar opri loviturile îndreptate
spre aliații Americii din Golf. Pe de altă parte, nu poate fi total
exclus nici riscul ca războiul să escaladeze. Există acest risc,
dacă SUA vor decide să pornească o ofensivă terestră. Așa s-ar
ajunge la un război chiar de foarte lungă durată și cu impact
major asupra economiei. De fapt, deja vedem acest impact. Prețul
barilului de petrol este la cel mai înalt nivel din primăvara lui
2022, când Rusia a invadat Ucraina. Deja se vorbește de recesiune
în Statele Unite. Deci, aceste decizii legate de Iran, care vin din
Israel și din Statele Unite, vor determina foarte mult următorii
câțiva ani”, anticipează Balaș.
Dacă
sisteme de alianță precum cele dintre Rusia și Venezuela, Rusia și
Cuba, Rusia și Iran sau China și Iran și-au arătat limitele
atunci când Rusia și China au refuzat să intervină, o reevaluarea
a sistemelor de alianță ar putea avea loc curând și în Orientul
Mijlociu. Aliații SUA sunt nemulțumiți de faptul că americanii nu
i-au putut pune la adăpost de loviturile Iranului, iar acum iau în
calcul dacă nu să renunțe la relațiile cu SUA, cel puțin să își
reevalueze opțiunile. Deja există anumite tendințe, iar după ce
sistemele de apărare antiaeriană americane, inclusiv bateriile
Patriot, au performat sub așteptări, statele arabe tatonează noi
piețe, precum cea sud-coreeană sau chineză.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
America pierde în Orientul Mijlociu, Asia profită
„Există
o posibilitate foarte mare să vedem o anumită realiniere a
aliaților Americii după ce se va termina acest război cu Iranul.
Și, clar, sunt câțiva câștigători. Sistemul militar-industrial
sud-coreean e, clar, un câștigător în acest război. China, de
asemenea, ar vrea să aibă o influență din ce în ce mai mare în
Orientul Apropiat și Mijlociu. Iar da, țările arabe care au fost
lovite de fragmente de drone sau direct de drone iraniene, fragmente
de rachete iraniene, normal că își pun întrebarea: «Bun, noi
susținem Statele Unite, dar nu primim nimic în schimb, nu primim
ajutor, nu avem o protecție eficientă». Cea mai mare problemă
pentru SUA este că unele dintre acestea se pot reorienta și spre
Rusia și spre China. Deja există un acord Arabia Saudită-Pakistan
legat de protecția nucleară a Pakistanului, care se extinde și
asupra Riadului. Probabil că nouă ordine mondială, de care vorbea
prim-ministrul Canadei la Davos, va fi și mai mult accelerată de
impactul acestui război în trei dintre Statele Unite, Israel și
Iran”, avertizează Balaș.
Asta
înseamnă că vechile alianțe și prieteniile vor trece în plan
secund, iar pragmatismul și propriul inters vor prima.
„Parte
din sistemul de schimbări la nivel geopolitic pe care le vrea
această administrație americană nu vor fi neapărat în favoarea
SUA”, anunță Alexandru Balaș.
De
urmărit va fi și felul în care va evolua relația transatlantică.
Mesajele dure transmise de la Washington au fisurat deja relația cu
Uniunea Europeană, iar Bruxelles-ul a înțeles că viitorul
înseamnă autonomia strategică.
„Oricum,
totul devine tranzacțional, punctual: pe anumite domenii vom
colabora, pe anumite domenii vom fi în competiție. De acum va fi
greu să putem să credem că Arabia Saudită sau celelalte țări
din Golf sunt aliați ai Americii 100%. La fel cum, de altfel, se
vede și în relația între Statele Unite și Europa, unde sunt
aceste amenințări legate de NATO, dar și cele legate de
Groenlanda. Totul va fi tranzacțional și nu vom mai avea acea
încredere în alianțe cum am avut înainte, în perioada Războiului
Rece, dar și aproximativ 30-35 de ani după încheierea acestuia”,
punctează el.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Se refac calculele
Statele
vor colabora punctual pe anumite dosare, dar vor rivaliza pe altele.
Astfel, alianțele vor fi mai complexe și mai puțin ferme, iar
cuvântul de ordine va fi pragmatismul.
„Vor
trebui refăcute calculele de fiecare dată pornind de la zero,
fiecare stat cu cine poate lucra într-un anumit domeniu sau cu cine
este în competiție. De multe ori, ca stat vei colabora cu o anumită
țară pe o speță, dar vei rivaliza pe alt dosar. România, la fel
ca și celalalte state, trebuie să se adapteze, pentru că timpul nu
va avea răbdare cu noi. Va trebui să fim mai pragmatici, să ne
urmăm propriile interese și să înțelegem că doar așa vom putea
să avem un viitor”, încheie Alexandru Balaș.