Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului intră în grevă japoneză începând de luni, 17 mai. Decizia a fost luată după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că sindicatul ar fi devenit „instrument politic”. În replică, angajații de la Palatul Victoria spun că așteaptă ca vicepremierul să își prezinte scuze și o acuză că a ales să se victimizeze.
„Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului, organizație sindicală înființată în martie 2023, respinge categoric declarația doamnei Oana-Clara Gheorghiu potrivit căreia SAALG ar fi devenit «instrument politic». Această afirmație, care nu îi face cinste, este o încercare zeflemitoare și comodă de a muta discuția de la fondul problemei. Așteptam un semn de integritate și maturitate instituțională; așteptam ca doamna Oana-Clara Gheorghiu să își prezinte scuze față de SAALG și față de angajații din Aparatul de Lucru al Guvernului pentru acuzația nedemnă că sindicatul ar fi devenit «instrument politic». În loc să răspundă la fond, doamna viceprim-ministru a ales zeflemeaua, atacul și victimizarea”, susține sindicatul, într-un comunicat de presă.
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că a criticat, în repetate rânduri, și alte persoane care au făcut parte din Guvern. Reprezentanții sindicatului dau ca exemplu perioada guvernării lui Marcel Ciolacu, când au denunțat situația salarială, au criticat declarațiile fostului premier despre funcționarii publici și intențiile de restructurare anunțate de acesta.
„SAALG a criticat public, dur și repetat, indiferent de partidul aflat la putere. SAALG a criticat public, dur și repetat inclusiv guvernarea Marcel Ciolacu. În mai 2024, SAALG a cerut public o întâlnire față în față cu premierul Ciolacu și a denunțat situația salarială din Aparatul de Lucru al Guvernului, inclusiv cazul unei colege care plecase în privat după ce avea un salariu net de 3.215 lei la stat.
În ianuarie 2025, SAALG a criticat frontal declarațiile lui Marcel Ciolacu despre funcționarii publici, arătând că premierul «a ales să arunce funcționarii publici sub autobuzul retoricii populiste», că afirmațiile sale au fost profund ofensatoare și că problemele bugetare nu sunt cauzate de funcționarii publici, ci de deciziile greșite și de politizarea structurilor guvernamentale.
În 2025, SAALG a criticat intențiile de restructurare anunțate de Marcel Ciolacu și a avertizat că acestea nu pot fi impuse unilateral, calificând încercarea de delegitimare a protestelor drept o abatere de la problemele reale ale administrației. Tot în 2025, SAALG a criticat și pachetul de austeritate al premierului Bolojan, invocând inclusiv «delapidarea bugetului național cu 65 de miliarde de lei, într-un an electoral», în contextul discuției despre Fondul de rezervă”, susține sindicatul angajaților din Guvern.
Aceștia punctează că „doamna Gheorghiu nu are în față un instrument politic, ci o organizație sindicală care a criticat PSD, PNL, USR, premieri, vicepremieri, miniștri și orice demnitar care a folosit funcția publică împotriva standardelor de integritate, transparență și respect față de administrație”.
Oana Gheorghiu este acuzată de Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului că ar fi făcut presiuni asupra Serviciului de Telecomunicații Speciale și Autorității pentru Digitalizarea României în favoarea unei companii germane. Aceasta respinge acuzațiile și susține că demersul său a fost „exploratoriu”. Cu toate acestea, angajații din Guvern o acuză de trafic de influență și îi cer demisia.
Editor : Andreea Rubica