Dimensiune text

Mică
Normală
Mare

Procurorii DIICOT iași au reținut trei persoane sub acuzația de trafic de droguri de mare risc, printre aceștia numărându-se și cetațeanul albanez Lek Colaj, considerat unul dintre cei mai temuți traficanți de droguri din Europa, potrivit surselor G4Media.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
– articolul continuă mai jos –

La datele de 22 și 23 septembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul  Teritorial Iași  au dispus reținerea a 3 inculpați (un cetățean albanez în vârstă de 44 de ani și doi cetățeni români, de 43 și 44 de ani), cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în  perioada 2022 – septembrie 2025, aceștia au deținut și comercializat pe raza municipiului Iași diferite cantități de cocaină,  inculpatul de origine albaneză fiind sursa principală de aprovizionare a coinculpaților.

Cercetările au evidențiat că tranzacțiile erau efectuate exclusiv cu persoane considerate de încredere, în locații stabilite de către inculpați, unul dintre aceștia deplasându-se, în mod frecvent, cu un autoturism folosit și pentru activități de tip ride-sharing.

„În cursul zilei de ieri, inculpatul de 44 de ani (cetățean albanez) și coinculpatul de 43 de ani au fost prinși în flagrant,  în apropierea Aeroportului Internațional Iași, având în autoturismul cu care se deplasau 14 doze de cocaină, destinate comercializării. Din actele de urmărire penală a rezultat că drogurile au fost date de către inculpatul în vârstă de 44 de ani, cetățean albanez, coinculpatului în vârstă de 43 de ani, pentru a le valorifica în perioada în care  primul  nu se afla în România”, au precizat procurorii DIICOT Iași.

Cu ocazia  perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate aproximativ 800 grame cocaină (un calup și  128 doze porționate în  cantități de circa 1 gram, 5 grame, 10 grame, 30 și 100 grame), 6 cântare de mare precizie, sumele de 158.200 euro, ⁠539.650 lei, ⁠1200 dolari, ⁠590 lire,  un pistol de calibrul  9 mm încărcat cu 3 cartușe, un pistol  de calibrul 7,65 mm încărcat cu 8 cartușe, alte 88 elemente de muniție cu diferite calibre, 28 pietre cu aspect asemănător diamantelor (în curs de expertizare), două ceasuri de lux, mai multe monede de colecție și obiecte metalice (argintii și aurii), unități de stocare a datelor, precum și alte  mijloace de probă.

Urmează să fie sesizat  judecătorul de drepturi și libertăți  din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă  a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai   Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iași.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale și polițiștilor din Secția 5 Poliție Rurală Răducăneni din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași.