Casele de până la
150 de metri pătrați din mediul rural și anexele aferente ar putea fi
ridicate fără autorizație de construcţie, conform noilor propuneri ale Ministerului
Dezvoltării. Ministrul Cseke Attila a explicat mecanismele de simplificare a procedurilor
în cadrul noului Cod al Urbanismului.

Casă din Harghita FOTO Shutterstock

Casă din Harghita FOTO Shutterstock

Ministrul
Dezvoltării, Cseke Attila, a oferit detalii despre noile reguli privind
construcțiile în mediul rural și urban, în cadrul unei declarații făcute la
Sebeș, cu ocazia inaugurării unei creșe. Potrivit oficialului, casele
unifamiliale
de până la 150 de metri pătrați din zonele rurale, precum și
anexele de dimensiuni mai mici, vor putea fi ridicate fără autorizație de
construire, dar cu notificarea prealabilă a primăriei.

„În acest Cod al Urbanismului sunt niște mecanisme de
simplificare pe partea de executare a acestor investiții. Sunt câteva
simplificări legate de procedura care trebuie parcursă pentru aceste tipuri de
investiții. La bucătării de vară, garaje sau anexe care nu depășesc 20 de metri
pătrați se păstrează necesitatea existenței unui proiect, dar procedura va fi
simplificată, în sensul că nu mai este nevoie de o autorizaţie de construcţie”, a explicat Cseke Attila pentru Alba24.

Ministrul a
precizat că autoritățile locale nu sunt excluse din procesul decizional, însă,
de la depunerea proiectului, vor avea un termen de 15 zile pentru a răspunde
dacă construcția necesită autorizație.

 „Dacă primăria nu
răspunde în acest interval, beneficiarul poate începe lucrarea. Nu mai vorbim
de hățișul de documente de până acum”, a adăugat ministrul Dezvoltării.

„Acest lucru este valabil și pentru comunitățile locale,
specific acest lucru, comunitățile rurale, pentru case de locuit până la 150
metri pătrați, unifamiliale pentru locuința proprie, nu pentru vânzare, pe un
singur nivel, fără supraetajări, pe baza unui proiect depus la primărie…

Dacă primăria consideră că lucrarea poate merge mai
departe, atunci se poate începe investiția. Este un model pe care îl preluăm
din alte părți, fără a elimina un anumit control al comunității locale” a mai spus Cseke Attila.

Proiectul noului
Cod al Urbanismului se află în prezent în dezbaterea Camerei Deputaților.