Unul dintre cei mai bogați oameni din Rusia lansează un avertisment fără precedent privind direcția în care se îndreaptă țara. Într-un amplu interviu acordat publicației britanice The Economist, Andrei Melnicenko susține că Rusia riscă să ajungă într-o stare de haos, izolare sau dependență de alte puteri, dacă actualul curs politic și militar va continua.

Supranumit „regele îngrășămintelor” și unul dintre cei mai influenți industriași ai Rusiei, Melnicenko vorbește deschis despre viitorul țării sale și transmite un mesaj atât Kremlinului, cât și Occidentului: nimeni nu ar avea de câștigat dintr-o Rusie destabilizată.

Un oligarh care a respectat regulile Kremlinului

De-a lungul ultimelor două decenii, Andrei Melnicenko nu a fost cunoscut ca opozant al lui Vladimir Putin și nici ca un critic al invaziei din Ucraina. Dimpotrivă, el a făcut parte din generația marilor oameni de afaceri care au prosperat respectând regula nescrisă impusă de Kremlin: afacerile sunt permise, politica nu.

După ce și-a administrat companiile din afara Rusiei, omul de afaceri s-a întors în țară în 2023, pe fondul restrângerii oportunităților pentru afacerile globale.

În discuția cu jurnaliștii publicației britanice, Melnicenko nu cere în mod explicit înlăturarea lui Vladimir Putin. Cu toate acestea, The Economist remarcă faptul că schimbările pe care le consideră necesare ar presupune, în esență, sfârșitul conducerii concentrate în mâinile unui singur om.

Semnele că războiul începe să afecteze Rusia

Potrivit publicației britanice, declarațiile lui Melnicenko sunt cu atât mai importante cu cât efectele războiului sunt resimțite tot mai puternic în interiorul Rusiei.

Atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice au provocat probleme în aprovizionarea cu carburanți, Crimeea este tot mai vulnerabilă la loviturile cu drone, mobilizarea continuă generează nemulțumiri, iar criticile privind războiul circulă inclusiv pe rețelele sociale.

Toate acestea contrastează cu mesajele oficiale ale Kremlinului, care susține constant că „operațiunea militară specială” se desfășoară conform planului.

Deși economia rusă nu este în pragul colapsului, iar perspectiva unei revolte interne rămâne redusă, tot mai mulți ruși au sentimentul că țara a ajuns într-un impas.

Trei scenarii pe care Melnicenko le consideră periculoase

În analiza sa, omul de afaceri descrie trei variante pe care le vede posibile pentru viitorul Rusiei, toate cu implicații majore atât pentru regiune, cât și pentru ordinea internațională.

1. Primul scenariu este destrămarea Federației Ruse într-un haos generalizat, în care lideri locali și grupări armate s-ar lupta pentru controlul teritoriilor, resurselor și chiar al arsenalului nuclear. Potrivit The Economist, tocmai un astfel de risc a determinat administrația fostului președinte american Joe Biden să evite o umilire totală a Rusiei în războiul din Ucraina.

2. Al doilea scenariu presupune transformarea Rusiei într-un stat dependent de alte puteri. Într-o variantă, Moscova ar deveni tot mai subordonată Chinei, care ar utiliza Rusia drept furnizor de materii prime și zonă tampon în confruntarea cu Statele Unite. În cealaltă variantă, după un conflict de lungă durată, Rusia s-ar transforma într-o periferie sărăcită a Europei. Melnicenko avertizează că ambele evoluții ar alimenta frustrări și un nou val de naționalism, cu potențialul de a genera alte conflicte.

3. Cel de-al treilea scenariu este izolarea aproape completă a Rusiei după modelul Coreei de Nord: un stat închis, lipsit de investiții și de legături economice normale cu exteriorul, aflat într-o confruntare permanentă cu restul lumii. Potrivit publicației britanice, o asemenea variantă este analizată inclusiv în cercurile apropiate Kremlinului.

Ce schimbări vede omul de afaceri

Melnicenko nu prezintă un plan concret de reformă, însă afirmă că Rusia trebuie să devină un stat previzibil pentru partenerii externi și să își câștige loialitatea propriilor cetățeni fără recurgerea la constrângere.

În opinia The Economist, mesajul transmis este unul clar: Vladimir Putin ar trebui să renunțe la concentrarea întregii puteri în jurul propriei persoane și să transfere o parte din atribuții către alte centre de decizie.

Totuși, omul de afaceri nu vorbește despre instaurarea unei democrații în sens occidental și nici despre schimbarea radicală a sistemului politic.

Publicația britanică apreciază că orice încercare de reformă s-ar lovi de opoziția structurilor de securitate, devenite principalii beneficiari ai sistemului construit de Putin după eliminarea influenței oligarhilor asupra politicii ruse.

În același timp, tehnocrații și marii industriași preocupați de viitorul economiei ar putea susține o astfel de direcție.

Lecția istoriei

The Economist amintește că Rusia a mai trecut printr-un moment similar după înfrângerea în războiul ruso-japonez din 1905.

La acea vreme, industriașii și tehnocrații l-au acuzat pe țarul Nicolae al II-lea că izolase țara de Europa prin conducerea sa autocrată. Sub presiunea revoltelor, acesta a acceptat Manifestul din Octombrie, care promitea libertăți civile și înființarea unei adunări legislative.

Reformele au fost însă limitate, iar un deceniu mai târziu Imperiul Rus s-a prăbușit în urma Revoluției.

Întâlnirea nocturnă cu Vladimir Putin

Melnicenko a vorbit și despre întâlnirea pe care a avut-o cu Vladimir Putin în noaptea de 28 mai 2025, la Kremlin.

Potrivit relatării sale, președintele rus l-a primit după miezul nopții, într-o clădire aproape pustie, iar discuția a durat peste o oră.

Omul de afaceri spune că primul lucru observat a fost un dosar roșu aflat pe biroul lui Putin, despre care a presupus că era întocmit de serviciile de securitate și conținea informații despre el.

În timpul conversației, Putin l-a întrebat dacă se confruntă cu probleme sau dacă cineva îl presează.

Melnicenko i-ar fi răspuns că oamenii ajung, de regulă, la Kremlin din două motive: fie le este teamă, fie urmăresc un anumit interes. El a admis că, asemenea tuturor rușilor, trăiește cu teamă, dar nu din cauza unei amenințări concrete.

Antreprenorul i-a explicat liderului de la Kremlin că sancțiunile occidentale l-au obligat să transfere compania EuroChem pe numele soției sale.

Întrebat cine este aceasta, Melnicenko a răspuns că este de origine sârbă.

„Sârbii sunt oameni cinstiți. Nu o să fure compania”, i-ar fi replicat Vladimir Putin.

Potrivit omului de afaceri, principalul scop al întâlnirii a fost dorința sa de a se implica mai mult în viața publică și de a contribui la dezvoltarea Rusiei.

El i-a spus președintelui că una dintre cele mai mari greșeli ale elitelor economice a fost să creadă că își pot separa destinul personal de cel al țării și că Occidentul le va garanta pentru totdeauna averile și proprietățile.

„Nu poți avea o țară în care să faci bani și o alta în care să îți trăiești viața”, i-ar fi spus Melnicenko lui Putin, mulțumindu-i că l-a făcut să înțeleagă această realitate.

Potrivit relatării sale, liderul de la Kremlin a primit cu satisfacție această concluzie, susținând că le-a transmis ani la rând marilor oameni de afaceri ruși că nu vor fi niciodată cu adevărat acceptați în Occident.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent