18 Octombrie 2025, 10:20
Redacţia PiataAuto.md

Cândva, se spunea că dacă vrei lipsă de griji şi probleme tehnice la o maşină, atunci cumpără una nouă şi măcar câţiva ani buni de la achiziţie nu vei avea bătăi de cap. Cel puţin, asta ar fi însăşi logica de ce plăteşti mai mult pentru a cumpăra o maşină nouă, nu? Dar în zilele noastre se întâmplă să existe şi altfel de experienţe cu maşinile noi, inclusiv cu cele electrice, despre care ni se spunea mult timp că au mai puţine componente în mişcare pe ele şi mai puţine lucruri care pot să se strice. Un norvegian pe nume Aleksander Schipper, proprietar al unei Skoda Enyaq electrice, se plânge că a fost de 22 ori la service cu diverse probleme de când şi-a cumpărat maşina, iar acum îşi cere banii înapoi şi vrea să-i înmâneze maşina dealer-ului, sria publicaţia norvegiană motor.no.

Imagine simbol

Cele 22 de vizite la service pentru tot soiul de probleme au avut loc de la sfârşitul anului 2021 încoace, deci pe parcursul a aproape 4 ani. Multe din probleme au fost aparent minore, dar ele persistau şi mai persistă în continuare, cum ar fi camera de marşarier care refuză periodic să se includă şi nu poţi miza că vei avea întotdeauna imaginea pe ea.

Foto: Aici ar trebui să apară imaginea de pe camera de marşarier, dar ea lipseşte periodic

O mulţime de alte probleme au fost erori de soft, iar această maşină dirijează prin soft multe module esenţiale pentru condus. Alexander este programator şi designer de interfeţe digitale de profesie şi munceşte într-o companie IT. Spune că în. munca sa, face împreună cu echipa sute de teste şi simulări înainte de a livra şi lansa un produs IT, corectând toate erorile cu ajutorul colegilor săi ingineri şi testeri. Despre Skoda, însă, consideră că i-a livrat un produs neterminat şi netestat, punându-l pe el ca şi proprietar şi pe mulţi alţii ca el să fie efectiv inginerul de testare, scoţând la iveală problemele prin aceste nenumărate adresări.

Foto: Aleksander Schipper, în Skoda sa Enyaq

În lista celor 22 de adresări au existat şi rateuri mecanice, însă, nu doar de soft. Sertarul de mănuşi nu se mai închidea şi a trebuit înlocuit, amortizoarele de la hayon s-au defectat, mai multe module de control electronic au trebuit înlocuite, compresorul sistemului de climatizare şi răcire a bateriei s-a defectat, câteva elemente de iluminare n-au mai funcţionat şi au trebuit schimbate, la fel ca şi două amortizoare.

Deci, nu e ca şi cum au fost doar deranjamente de soft, ci şi componente mecanice şi de cele de control electronic mari au cedat, iar maşina a avut astfel 22 de vizite la service, cu adresări pe garanţie.

Doar că acum maşina se apropie de perioada în care va ieşi de pe garanţie, iar Aleksander spune că rata de probleme nu a devenit mai mică, ceea ce înseamnă că în curând, când maşina nu va mai fi pe garanţie, toate aceste probleme vor genera costuri imense pentru el sau pentru alt proprietar care va deţine maşina, ceea ce n-ar fi deoc corect.

Prin urmare, el a decis să ceară anularea tranzacţiei de vânzare-cumpărar a maşinii, cu rambrusaea sumei integrale plătite pe ea, şi cu calcularea dobânzii pentru această perioadă, o procedură prevăzută de legea Norvegiei atuni când maşinile noi au o rată semnificativ de mare de defecte grave.

El spune că ultimul defect şi ultima picătură care l-a determinat la această solicitare este defectarea funcţiei de protecţie de copii împotriva deschiderii uşii spate din interior. E o funcţie pe care o au toate maşinile, fie mecanic, fie electronic, şi face ca acei copii mici care sunt prezenţi acolo să nu poată deschide uşa din mişcare, chiar dacă trag de mâner. La maşina lui Alexander funcţia a încetat să mai lucreze acum şi fiica lui de 4 ani a putut deschide uşa la viteză de autostradă, deşi ea trebuia să fie blocată.

El mai spune că niciodată în cele 22 de vizite la service pentru probleme nu i-a fost oferită o maşină la schimb, care să-I reducă din deranjamentul familiei sale, cauzat de problemele tehnice ale acesteia.

Dealerul care i-a vândut maşina, Moller Bil Etterstad, spune că e uimit de solicitarea clientului său, dar i-a propus să-I cumpere maşina prin trade-in, oferindu-I o reducere semnificativă şi la o altă maşină nouă. E o mare diferenţă, însă, ca dealer-ul să-i cumpere maşina la trade-in, estimându-i o valoare de piaţă actuală, după 4 ani, faţă de situaţia în care să-I rambursese preţul integral plătit pe ea nouă şi să mai plătească şi dobândă pe deasupra.

Prin urmare, proprietarul de Skoda nu a acceptat oferta dealer-ului de a-i fi cumpărată maşina la bani puţini, ca una la mâna a doua şi a solicitate anularea tranzacţiei în judecată, prezentând acolo toate dovezile celor 22 de vizite la service cu diverse defecţiuni şi constatarea ulteimeia, cu portiera spate şi rateul de funcţionare a blocării pentru copii.

Aşadar, acum o instanţă de judecată va fi cea care va dispune dacă dealerul va fi obligat să cumpere maşina înapoi, dar practica ultimilor ani, cu alte defecte importante din maşini electrice, chiar şi în număr mai mici, a arătat că instanţele din Norvegia sunt foarte dornice de a apăra în primul rând consumatorii şi proprietairi de maşini electrice.

Chiar în luna august, într-un proces de judecată cu Mercedes, reprezentantuo producătorului a declarat că proprietarii maşinilor electrice actuale ar trebui să se obişnuiască deja cu ideea multiplelor erori şi probleme pe aceeste maşini noi, pentru că asta ar fi firesc. Instanţa, însă, a emis un verdict tranşant, în defavoarea Mercedes, stipulând că posesorii nu pot fi cobaii de test ai producătorilor auto, pentru a descoperi erorile în locul lor. Fireşte, producătorul a fost nevoit să-şi i-a maşina înapii şi să ramburseze banii proprietarului.

2

17,172

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT