Dimensiune text
Mică
Normală
Mare
Christian Horner a încheiat oficial conturile cu RedBull Racing, iar din primăvara anului viitor poate semna cu orice echipă din Formula 1. Sursele Daily Mail vorbesc despre faptul că Haas F1 Team este principala opțiune pentru britanic.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
– articolul continuă mai jos –
Christian Horner, interesat de o trecere la Haas F1 Team
După 20 de ani încununați de succes (8 titluri la piloți prin Vettel și Verstappen și alte șase la constructori), Christian Horner și RedBull Racing au apucat-o pe drumuri diferite.
Inginerul britanic a fost dat afară pe 9 iulie 2025, iar recent și-a încheiat conturile cu fosta sa echipă după ce a primit o despăgubire în valoare de 60 de milioane de euro.
În vârstă de 51 de ani, Horner își dorește o revenire cât mai rapidă în lumea Marelui Circ, el având în continuare lucruri de demonstrat în F1.
Christian vrea un rol precum cel al lui Toto Wolff la Mercedes: să combine rolul de șef de echipă cu cel de acționar.
Sursa citată vorbește despre faptul că Haas F1 Team este principala țintă a lui Horner.
Haas este o echipă evaluată la 807 milioane de lire sterline, iar americanii au încheiat recent un parteneriat strategic cu Toyota.
Acest lucru se traduce prin faptul că echipa poate dispune de resurse financiare care să atragă un manager important precum Christian.
Mai mult decât atât, Horner ar veni și el cu „bani de acasă” pentru a putea deveni acționar și pentru a avea o putere aparte la echipa americană.
În prezent, Haas se găsește pe locul 9 în ierarhia constructorilor, peste Alpine.
Daily Mail adaugă faptul că Haas este echipa din F1 cu cea mai mică structură în paddock.
Horner are deja experiența de a transforma o echipă fără nume și pretenții (așa cum era RedBull în 2005) într-un nume uriaș din Formula 1.
Clasamentul piloților din Formula după cursa de la Baku
1 Oscar Piastri (McLaren) 324 puncte
2 Lando Norris (McLaren) 299
3 Max Verstappen (RedBull) 255
4 George Russel (Mercedes) 212
5 Charles Leclerc (Ferrari) 165
6 Lewis Hamilton (Ferrari) 121
7 Kimi Antonelli (Mercedes) 78
8 Alexander Albon (Williams) 70
9 Isack Hadjar (Racing Bulls) 39
10 Nico Hulkenberg (Kick Sauber) 37
11 Lance Stroll (Aston Martin) 32
12 Carlos Sainz (Williams) 31
13 Liam Lawson (Racing Bulls) 30
14 Fernando Alonso (Aston Martin) 30
15 Esteban Ocon (Haas) 28
16 Pierre Gasly (Alpine) 20
17 Yuki Tsunoda (RedBull) 20
18 Gabriel Bortoleto (Kick Sauber) 18
19 Oliver Bearman (Haas) 16
20 Franco Colapinto (Alpine) 0
21 Jack Doohan (Alpine) 0.
Clasamentul constructorilor din F1
1 McLaren 623 puncte
2 Mercedes 290
3 Ferrari 286
4 RedBull Racing 272
5 Williams 101
6 Racing Bulls 72
7 Aston Martin 62
8 Kick Sauber 55
9 Haas 44
10 Alpine 20
Marile Premii din sezonul 2025 al Formulei 1