• Malcom Edjouma a ieșit accidentat în startul meciului cu Young Boys Berna, disputat de FCSB pe 2 octombrie, în etapa a doua din Europa League

  • Investigațiile medicale au demonstrat o accidentare atipică. Detalii, mai jos

De 3 săptămâni, FCSB îl are indisponibil și pe Malcom Edjouma. Mijlocașul francez s-a rupt în partida din Europa League cu Young Boys Berna. În minutul 13 a părăsit terenul, fiind schimbat cu Florin Tănase.

Edjouma, accidentare-șoc

El a fost diagnosticat imediat după joc cu ruptură musculară. Așa cum se procedează la acest tip de accidentare, fotbalistul a fost supus și unui RMN, pentru a vedea exact cât de mare e leziunea și unde e produsă.

Rezonanța Magnetică Nucleară a confirmat ruptura musculară, însă dimensiunea accidentării a a avut darul de a-i șoca realmente pe cei din staff-ul medical al campioanei: leziunile pe mușchi sunt de 18 centimetri, ceva extrem de rar.

În urmă cu 3 ani, Florinel Coman a avut o accidentare asemănătoare, dezvăluită atunci de Mihai Stoica.

„Florinel are ruptură de 18 centimetri, l-am trimis la Marijana, la Belgrad, când a văzut concluziile RMN-ului, a zis că n-a mai întâlnit așa ceva”, a declarat la acel moment oficialul campioanei.

15%

din totalul minutelor disputate de FCSB în cele 24 de meciuri oficiale din acest sezon au fost cu Edjouma în echipă, mijlocașul francez bifând în total doar 325 de minute din cele 2.160

Vestea bună pentru Edjouma a fost că ruptura nu s-a produs aproape de tendon, astfel că Marijana a putut să-l trateze. A fost la Belgrad, unde a urmat mai multe ședințe de terapie, însă e puțin probabil ca el să joace joi, cu Bologna.

FOTO. Malcom Edjouma s-a accidentat în meciul cu Young Boys

Schimbare Malcom Edjouma

Schimbare Malcom Edjouma

Galerie foto (6 imagini)

+6 Foto

labels.photo-gallery

Edjouma e în ultimele luni de contract cu FCSB. Îi expiră înțelegerea cu campioana la final de 2025, iar clubul nu dorește să-i propună un contract nou.

Va fi unul dintre jucătorii de care Gigi Becali se va despărți pe parcursul sau la finalul acestui sezon. Celelalte nume: Kiki, Crețu, Mihai Popescu, Chiricheș.

Edjouma, care a împlinit recent 29 de ani, a venit la FCSB la începutul anului 2022, însă între timp a avut o perioadă în care a fost împrumutat în Serie B, în Italia, la Bari.

330.000 de euro

a fost suma cu care FCSB l-a cumpărat pe Edjouma de la FC Botoșani

Infirmeria e plină

În afara lui Edjouma, FCSB are și alți fotbaliști care nu vor putea evolua joi, cu Bologna. Toți cu probleme medicale sau aflați în recuperare după accidentări: Dawa, Chricheș, Crețu, Graovac.

Vestea bună e că Lixandru e apt și e de așteptat chiar să înceapă în formula de start. El a suferit o operație de apendicită în urmă cu o lună, în ziua în care FCSB a debutat pe tabloul principal din Europa League, deplasarea din Olanda, când a câștigat, scor 1-0, cu Go Ahead Eagles.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport