Trenurile CFR Călători suspendate din noaptea de luni spre marți vor fi repuse în circulație, după ce operatorul feroviar de stat a promis că-și va plăti datoriile. Adică ”pe caiet”, căci promisiuni au mai fost.
În urma dialogului instituțional desfășurat între conducerile Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA și Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, privind sumele restante notificate anterior, în cuantum de 79.914.237,65 lei, părțile au convenit asupra unui angajament comun pentru stingerea datoriilor restante, prin efectuarea plăților în conturile CFR SA, precum și prin compensarea creanțelor reciproce, conform cadrului legal în vigoare. Ca urmare a acestor discuții constructive și a disponibilității manifestate de ambele conduceri, măsura suspendării temporare a circulației trenurilor operate de CFR Călători a fost anulată, traficul feroviar urmând să se desfășoare conform programului obișnuit de circulație”, se arată în comunicatul dat publicității marți după amiază de administratorul infrastructurii.
S-au împăcat după ce ministrul i-a amenințat cu demiterea
Reacția CFR SA a apărut la scurt timp după ce ministrul Transporturilor le ceruse directorilor CFR SA și CFR Călători, Ion Simu-Alexandru, respectiv Traian Preoteasa, să stingă conflictul și să dea drumul la trenuri, altfel vor fi demiși.
Într-o postare pe Facebook, Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor, i-a reamintit directorului general CFR Călători că a primit de la ARF peste 240 de milioane de lei, așa că poate să își plătească datoria la CFR SA, ceea ce va duce la deblocarea circulației trenurilor. Apoi, directorul general CFR SA trebuie să abordeze „lucid” situația astfel încât trenurile să nu fie afectate. Chiar dacă sunt numiți pe Ordonanța guvernanței corporative, ambii pot fi demiși dacă nu găsesc soluții, spunea ministrul.
În finalul comunicatului CFR SA se mai arată că compania va continua să monitorizeze îndeaproape îndeplinirea angajamentelor asumate de către CFR Călători, urmărind respectarea graficului de plată și aplicarea măsurilor corective necesare pentru evitarea unor situații similare pe viitor.