• SuperLiga: Sepsi – FCSB, luni, 21:30, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani – Corvinul, luni, 18:30, DGS 1

Între cei doi a existat o rivalitate îndelungată și nerezolvată în ring, deși fanii au cerut ani de zile un meci direct.

Cătălin Moroșanu: „Pentru ultima dată, despre Daniel Ghiță”Galerie Foto

Rivalitatea nu pare să fi dispărut nici după retragerea celor doi din prim-plan.

Războiul declarațiilor a început cu mulți ani în urmă, din cauza meciului dintre cei doi, care nu s-a mai disputat.

Daniel Ghiță îi reproșează lui Cătălin Moroșanu că nu a acceptat confruntarea atunci, când aceasta ar fi putut avea loc.

„Când era momentul să vedem cine e cine în ring, parcă s-a terminat semnalul”, a transmis recent Ghiță, care a făcut ulterior o comparație tranșantă a carierelor și s-a plasat mult deasupra lui Moroșanu: „Ghiță, loc liber, loc liber, loc liber, loc liber, loc liber… și după aceea putem începe discuțiile”.

Într-o postare pe Facebook, „Moro” a decis să „îngroape” securea războiului și a spus că acesta este ultimul său mesaj legat de acest subiect.

„Pentru ultima dată, despre Daniel Ghiță

Văd că un răspuns dat de mine într-un interviu a generat din nou o serie de postări din partea lui Daniel Ghiță.

Ca să fie foarte clar: eu nu am deschis niciun conflict cu Daniel și nu am relansat nicio rivalitate.

Am fost întrebat într-un interviu de ce nu s-a concretizat, la vremea respectivă, lupta dintre noi și am răspuns la întrebare. Atât. Cine câștiga? Eu mereu am crezut în șansele mele, indiferent de adversar. E simplu.

Daniel, între noi nu mai există nicio rivalitate sportivă. Suntem amândoi retrași de aproape șapte ani. Timpul nu iartă pe nimeni și mi se pare inutil ca astăzi să încercăm să demonstrăm pe Facebook cine ar fi fost mai bun într-un meci care nu a avut loc.

Și, pentru că ai readus în discuție acel meci, știi foarte bine că discuțiile pentru organizarea lui au fost inițiate de mine, în perioada în care am lansat Dynamite Fighting Show. Am vrut să fac acel meci și am făcut demersuri în acest sens. Nu s-a concretizat. Motivele și discuțiile de atunci sunt deja parte din trecut.

Nu putem câștiga astăzi, pe Facebook, un meci care nu s-a disputat în ring. În ceea ce privește carierele noastre, nu am nicio problemă să spun că Daniel Ghiță a fost un luptător foarte valoros și a avut performanțe importante. Nu am încercat și nu încerc să-i șterg sau să-i micșorez cariera.

Dar nici nu voi accepta ca pentru a pune în valoare cariera unuia să fie nevoie să o desființăm pe a celuilalt. Când am spus că am fost un deschizător de drumuri în K-1, am vorbit despre lucruri concrete din cariera mea. Am fost primul român care a luptat în K-1 Europa, la Amsterdam, și primul român care a luptat în K-1 Asia, la Taipei.

A spune lucrurile pe care le-am realizat nu înseamnă că neg performanțele altora.bDaniel a avut drumul lui. Eu l-am avut pe al meu. Am luptat, am câștigat, am pierdut, am reprezentat România și am contribuit, atât cât am putut, la popularizarea acestui sport. Publicul și istoria sportului pot judeca ce a făcut fiecare dintre noi.

Eu nu mai am nimic de demonstrat în această comparație. Astăzi mă interesează cu totul altceva. Nu mai vreau să discut cine a fost mai bun dintre Moroșanu și Ghiță acum 10 sau 15 ani. Mă interesează cine vine după Moroșanu și Ghiță. Acolo îmi investesc timpul și energia.

Prin Academiile Moroșanu și Dynamite Fighting Show încerc să găsesc și să formez o nouă generație de luptători. Încerc să construiesc sportivi capabili să ajungă în marile promoții internaționale. Am reușit deja să lansăm sportivi în GLORY și K-1 și vreau să continuăm.

Poate puteam să fac mai mult. Poate voi reuși să fac mai mult de acum înainte. Dar cât am putut, am făcut. Și continui să fac. Pentru mine, acesta este și sensul expresiei „deschizător de drumuri”. Nu este suficient să ajungi tu undeva. La un moment dat trebuie să te întorci și să încerci să deschizi drumul și pentru cei care vin după tine.

Mi-aș dori ca peste câțiva ani discuția despre kickboxingul românesc să nu mai fie despre cine a fost mai bun dintre noi doi, ci despre câți tineri români avem în K-1, GLORY și în celelalte mari promoții ale lumii.

Dacă generația care vine după noi ajunge mai sus decât am ajuns noi, atunci amândoi ar trebui să fim bucuroși. Și mai este un lucru pe care vreau să-l lămuresc. De ani de zile apar postări despre mine, de multe ori construite în jurul ideii că eu l-aș ataca permanent pe Daniel Ghiță. Nu este adevărat.

Faptul că sunt întrebat într-un interviu despre un episod din cariera mea și răspund la acea întrebare nu înseamnă că atac pe cineva. Iar faptul că uneori răspund atunci când sunt atacat public nu înseamnă că vreau să întrețin un conflict.

Tocmai de aceea, spun astăzi foarte clar: Acesta este ultimul meu drept la replică pe acest subiect. Daniel poate să mai scrie despre mine o postare sau o sută. Este dreptul lui și este alegerea lui. Eu nu voi mai continua acest schimb de replici.

Nu pentru că nu aș avea ce să răspund, ci pentru că, la aproape șapte ani de când ne-am retras, cred că avem lucruri mai importante de făcut decât să continuăm o luptă care nu mai există.

Daniel, îți respect cariera și performanțele. Eu merg mai departe cu drumul meu. Amândoi avem un trecut în acest sport. Eu am ales să-mi folosesc prezentul încercând să-i construiesc viitorul. Restul îl va judeca timpul.”, a scris Cătălin Moroșanu, pe Facebook.

Galerie Foto

Etichete: catalin morosanu , daniel ghita

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din