- LILLE – PAOK 3-4. Răzvan Lucescu (56 de ani), antrenorul grecilor, a vorbit despre primul succes al echipei sale în faza principală din Europa League.
Înaintea partidei din Franța, PAOK remizase cu Maccabi Tel Aviv, scor 0-0, și pierduse cu Celta Vigo, 1-3.
LILLE – PAOK 3-4. Răzvan Lucescu: „Am știut că va fi o partidă dificilă”
Antrenorul formației elene a vorbit, după fluierul final, despre meciul dramatic cu Lille. PAOK a condus cu 3-0, dar francezii au fost foarte aproape să întoarcă scorul.
„De la începutul meciului am știut că va fi o partidă dificilă, cu o echipă care joacă în unul dintre cele mai bune campionate din lume. Am venit aici astăzi (n.r. – joi) să luptăm pentru a obține cele trei puncte.
Știam că va fi dificil și complicat, dar în orice caz, cel mai important lucru este că am luptat. Primul lucru a fost încrederea în rezultat și în joc, iar al doilea a fost evaluarea fazelor.
În prima repriză am surprins adversarul, am pus presiune, dar într-o măsură mică. A doua repriză a fost foarte complicată. Am primit un gol dintr-o fază statică. Lille a adus forța fizică, o caracteristică pentru ei. Era normal să preseze.
Din cauza unei evaluări greșite, scorul a ajuns la 2-3. Am avut și alte ocazii înainte de 2-4. Am reușit să facem 2-4 și am avut ocazia să marcăm al cincilea gol, care ar fi încheiat meciul”, a declarat Răzvan Lucescu, conform gazzetta.gr.
Cele mai importante au fost voința și credința în rezultat. Când ai aceste lucruri, te ajută și… Dumnezeu, iar astăzi ne-a ajutat Răzvan Lucescu, antrenor PAOK
Lille, aproape să revină de la 0-3!
PAOK a avut o primă repriză de excepție în meciul cu Lille. Grecii au deschis scorul în minutul 18, prin Meite. Cinci minute mai târziu, Zivkovic și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor și a dus scorul la 2-0.
Giannis Konstantelias a marcat și el în minutul 42, iar echipa antrenată de Răzvan Lucescu a intrat la vestiare cu scorul de 3-0.
În ciuda rezultatului, Lille nu a renunțat. Francezii au redus din diferență prin Andre (’57), iar Igamane a punctat și el, 11 minute mai târziu, și a dus scorul la 2-3!
PAOK a reușit să facă față presiunii, iar Zivkovic (’74) a marcat din nou. Nici bine nu s-a terminat bucuria grecilor, iar Igamane (’78) a reușit și el „dubla”.
Nu s-a mai înscris, iar partida din Franța din runda 3 din Europa League s-a încheiat cu victoria echipei antrenate de Răzvan Lucescu, scor 4-3.
În acest moment, PAOK se află pe locul 20 în Europa League, cu 4 puncte obținute în trei partide.
Clasamentul din Europa League
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport