Vineri, 24 Octombrie 2025, ora 20:41

5867 citiri

Cine erau Bianka și Tony, tinerii găsiți morți într-o mașină în Harghita. Mărturiile apropiaților, sfâșietoare: "Ceva de neînchipuit, ei chiar se iubeau"

Familiile celor doi tineri găsiți morţi într-o maşină, în Harghita, nu cred în sinucidere FOTO Facebook/Adrian Vrauko

Cei doi tineri găsiți morţi într-o maşină, într-o zonă împădurită din judeţul Harghita, se iubeau și se aflau într-o relaţie de concubinaj de aproximativ un an, aceştia locuind împreună la domiciliul fetei, au anunțat procurorii care se ocupă de caz. Conform acestora, băiatul avea o rană la tâmpla dreaptă, iar fata, una în zona pieptului.

Trupurile fără viață ale tinerilor au fost luate acasă de familii, care se pregătesc de înmormântare. Din păcate, cei doi vor fi îngropați separat, fiecare acolo unde s-a născut și a crescut. Raportul medico-legal arată că ambii au murit în urma rănilor provocate de un pistol folosit pentru sacrificarea animalelor, găsit în mașină. Fata și băiatul nu aveau alte urme de violență pe corp, relatează stirileprotv.ro.

„Tânărul prezenta o plagă la nivelul capului cel mai probabil produsă cu un dispozitiv de asomare iar tânăra prezenta o plagă produsă printr-un mecanism similar, existând suspiciunea unei autovătămări”, a declarat, pentru sursa citată, Maria Plumbu, purtător de cuvânt al IPJ Harghita.

Specialiştii susțin că cel care a folosit arma a știut ce trebuie să facă și cum să facă. Pistolul de asomare trebuie încărcat după fiecare acționare, deci operațiunea impune un timp de gândire.

Investigatorii verifică acum dacă asomatorul a fost cumpărat de una dintre cele două victime. Ei vor cere și o expertiză pentru a afla fără niciun dubiu cine a folosit dispozitivul de omorât animale, și asta pentru că amprentele nu sunt suficiente.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camere

Sora băiatului susține că niciuna dintre victime nu ar fi fost capabilă de crimă. Mai mult, ea spune că fata abandonase școala pentru a fi cu iubitul ei și amândoi erau hotărâți să plece în Olanda, la muncă.

„Ei s-au iubit foarte mult, nu ştiu ce a fost în spate dar nu cred să-şi fi făcut rău unul altuia. E un mister total. Era o veselie pe chipul lor, ceva de neînchipuit, ei chiar se iubeau”, a declarat Mihaela Covaci, sora tânărului decedat.

Anchetatorii nu exclud ipoteza potrivit căreia o altă persoană i-ar fi ucis pe cei doi, comițând o dublă crimă.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent