Era anul 1965. Într-o duminică liniștită, în satul Jaunti, la periferia Delhiului, un fermier indian, cu fața brăzdată de soare și muncă, întinse mâna către un vizitator neobișnuit.

„Dr. sahib, vom încerca să sădim sămânța dumneavoastră”, spuse el cu hotărâre.

Vizitatorul era MS Swaminathan, omul care avea să fie numit de Time „Părintele Revoluției Verzi” și al cărui nume se alătura, pentru influența sa asupra secolului XX, lui Gandhi și Tagore.

Când Swaminathan l-a întrebat ce l-a convins să aibă încredere în sămânța experimentală de grâu cu randament ridicat, fermierul a răspuns simplu: „Oricine își petrece duminicile mergând din câmp în câmp pentru munca lui, acela lucrează din principiu, nu pentru profit. Asta mi-a câștigat încrederea.”

Încrederea acestui om avea să schimbe destinul Indiei. Biografia The Man Who Fed India, semnată de Priyambada Jayakumar, arată cum viața lui Swaminathan se împletește cu povestea unei națiuni care a trecut de la supraviețuire „din zi în zi” la autosuficiență alimentară — și cum a remodelat nu doar India, ci întreaga Asie în abordarea securității alimentare.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camereFoametea care a zguduit India

Decenii de politici coloniale lăsaseră agricultura indiană în stagnare: recolte slabe, soluri epuizate, milioane de fermieri fără pământ sau îndatorați. La mijlocul anilor ’60, un indian mânca, în medie, doar 417 grame de hrană pe zi, depinzând de importuri inconstante de grâu din SUA. Așteptarea zilnică a navelor încărcate cu cereale devenise o traumă națională.

Situația era atât de gravă încât premierul de atunci, Jawaharlal Nehru, îndemna cetățenii să înlocuiască grâul cu cartofi dulci, în timp ce orezul, alimentul de bază, rămânea critic de rar.

Revoluția Verde și grânele care au transformat India

Revoluția Verde a transformat câmpurile uscate în recolte aurii, dublând producția de grâu în câțiva ani și salvând o națiune aflată la marginea foametei. Știința pusă în slujba supraviețuirii, iar Swaminathan a condus această schimbare.

Născut în 1925 în Kumbakonam, Tamil Nadu, Swaminathan provenea dintr-o familie de fermieri proprietari care prețuiau educația și serviciul față de comunitate. Inițial, era așteptat să urmeze medicina, dar foametea din Bengal din 1943, care a ucis peste trei milioane de oameni, l-a marcat profund.

„Am decis să devin om de știință pentru a crea culturi mai ”inteligente”, care să ne ofere mai multă hrană… Dacă medicina poate salva câteva vieți, agricultura poate salva milioane”, le-a spus biografilor săi.

Călătorii și întâlniri care au schimbat agricultura

Swaminathan și-a urmat studiile în genetică vegetală, obținând doctoratul la Cambridge și lucrând apoi în Olanda și la Institutul Internațional de Cercetare a Orezului (IRRI) din Filipine. În Mexic a întâlnit-o pe Norman Borlaug, agronom american și laureat Nobel, al cărui grâu pitic de mare randament avea să devină fundația Revoluției Verzi.

În 1963, Swaminathan l-a convins pe Borlaug să trimită semințe mexicane în India. Trei ani mai târziu, ca parte a unui experiment național, India a importat 18.000 de tone de sămânță. Swaminathan le-a adaptat la condițiile locale, obținând soiuri aurii, rezistente la boli și dăunători, cu recolte de două până la trei ori mai mari decât grâul autohton.

Provocări și victorii în câmp

Implementarea nu a fost ușoară. Birocrații se temeau de dependența de semințele străine, transportul întârzia, iar fermierii se țineau de soiurile înalte, familiare. Swaminathan a depășit obstacolele cu date, convingere și exemplu personal — mergea prin sate, discuta cu fermierii și împărțea semințe. În Punjab, chiar și prizonieri au fost rugați să coasă pachete de semințe pentru distribuția rapidă.

Soiurile mexicane, de culoare roșie, au fost adaptate de Swaminathan pentru a se potrivi pâinilor indiene precum naan sau roti. Kalyan Sona și Sonalika — „sona” înseamnă aur — au transformat Punjab și Haryana în adevărate grânare ale Indiei.

Filosofia „fermierul mai întâi”

Swaminathan considera că „fermierul este adevăratul om de știință”. „Câmpul este și un laborator”, spunea el, „iar fermierii știu mult mai mult decât mine”. Își petrecea weekendurile în sate, discutând despre umiditatea solului, prețul semințelor și dăunători.

A lucrat cu femeile tribale din Odisha pentru a îmbunătăți varietățile de orez, a promovat culturi rezistente la sare în Tamil Nadu și i-a învățat pe scepticii din Punjab că „știința trebuie să meargă mână în mână cu compasiunea”.

Impact global și moștenire

Ca director general al IRRI în anii ’80, a răspândit orez de mare randament în Asia de Sud-Est, a ajutat la refacerea băncilor genetice din Cambodgia, a instruit agricultori din Coreea de Nord și a inspirat programe similare în China și Africa.

În 1987 a primit primul World Food Prize, iar ONU l-a numit „legendă vie” pentru rolul său în combaterea foametei.

Fondul său de cercetare din Chennai a continuat să promoveze biodiversitatea, restaurarea coastelor și un model de dezvoltare „pro-săraci, pro-femei, pro-natură”.

Învățături pentru viitor

Swaminathan a avertizat despre riscurile monoculturilor: epuizarea apei, degradarea solului și pesticidele. În anii ’90 a propus „Revoluția Verde Eternă” — productivitate ridicată fără pagube ecologice.

Până la 98 de ani, a susținut fermierii și a promovat educația digitală și egalitatea de gen, dăruind și premiile câștigate pentru burse rurale.

Naveen Patnaik, fostul ministru-șef al statului Odisha, spune despre el: „Moștenirea lui ne amintește că libertatea de la foame este cea mai mare libertate dintre toate.”

MS Swaminathan a murit în 2023, la 98 de ani, lăsând în urmă o Indio care a învățat să-și hrănească poporul și o lume mai puțin flămândă.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent