Duminica, 26 Octombrie 2025, ora 07:42

6269 citiri

"Eu nu mă plâng, am demnitate!" Cristi Chivu l-a taxat pe Antonio Conte după Napoli - Inter

Cristi Chivu FOTO Inter News

Antrenorul Interului, Cristi Chivu (44 de ani), s-a arătat deranjat de declarațiile rivalului de pe banca celor de la Napoli, după ce milanezii au pierdut cu 3-1 meciul de pe terenul campioanei Italiei.

Conte a fost ironic la adresa nerrazurrilor, după ce președintele milanezilor, Beppe Marotta, a criticat arbitrajul la faza penalty-ului din care napolitanii au deschis scorul. Conte crede că intervențiile oficialului îi subminează poziția lui Chivu în fața echipei.

Antrenorul celor de la Napoli s-a arătat deranjat de faptul că oficialii oaspeților au criticat arbitrajul și a catalogat afirmațiile lor drept scuză.

”Niciodată nu mi-am lăsat președintele de la club să facă pe tata și să dea vina pe greșelile altora. Un club mare trebuie să se întrebe ce au făcut ei greșit de au pierdut un meci. Altfel, se creează scuze și pentru viitor. Lotul Interului este net superior restului echipelor din Italia.

Lautaro? Nu am nimic cu el. Într-un meci ca acesta apar tensiuni, nu este nicio problemă”, a afirmat Conte.

Replica lui Chivu

Dacă pe teren a pierdut duelul cu antrenorul rival, în schimb la conferința de presă Cristi Chivu a replicat imediat după ce a aflat declarațiile lui Conte

”Conte a spus că Marotta m-a subminat prin intervenția lui? Clubul are dreptul să facă ceea ce dorește. Eu nu voi veni niciodată aici să mă plâng, pentru că am demnitate și o viziune asupra fotbalului diferită de a altora. Nu sunt aici să arăt cât de bun sunt eu.

În Italia suntem mereu pregătiți să ne plângem și să ne văităm. Eu voi lupta chiar și singur pentru a schimba această mentalitate și felul în care este perceput fotbalul italian. Așadar, nu mă interesează să stau aici să mă plâng și nici nu mă interesează ce cred ceilalți despre mine. Vreau să schimb acest mod de a fi și o voi face chiar și singur”, a declarat Chivu, la conferința de presă.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent