Sorin Grindeanu, președintele interimar PSD, l-a amenințat pe Ilie Bolojan că social-democrații nu sunt nevoiți să semneze vreo moțiune de cenzură împotriva Coaliției din care fac parte, fiind suficient să se retragă din alianță.
Reacția liderului social-democraților a venit după ce Ilie Bolojan a transmis PSD că pot semna o moţiune de cenzură alături de cei de la AUR, dacă nu le convine varianta Coaliţiei. „Eu n-am văzut declaraţia aceasta şi, dacă vrem să facem mutări politice, nu trebuie să semnăm moţiuni. Pur şi simplu decidem să nu mai facem parte din Coaliţie şi atunci nu mai ai Guvern”, a răspuns Grindeanu.
Tensiunile au început să escaladeze și în fața jurnaliștilor, nu doar în spatele ușilor închise, din momentul în care Coaliția a decis organizarea alegerilor locale pentru Municipiul București, la data de 7 decembrie, precum și intrarea separată în cursă, prin proprii candidați ai partidelor.
Ziare.com a luat legătura cu Adrian Zăbavă, consultant politic, pentru a ne explica în ce măsură poate fi Coaliția pusă în pericol de alegerile pentru Primăria Capitalei.
„Coaliția de guvernare poate fi pusă în pericol de o campanie electorală, dar, după părerea mea, nu de cea din București. Nu cred că acest lucru se poate întâmpla din mai multe motive. În primul rând, candidații propuși de cele trei partide — adică Băluță, Ciucu și Drulă — nu sunt asociați direct cu guvernarea, în ciuda pozițiilor importante pe care le au în cele trei partide. Ei sunt în exteriorul falangelor care se ocupă de Guvern în prezent.
Toamna nu e facuta sa fii singur. Descopera cine te asteapta pe Sentimente.ro
Doi la mână, toți joacă, într-o anumită măsură, cartea moștenirii lui Nicușor Dan, care a câștigat un al doilea mandat relativ recent și are o poziție consolidată în fruntea Primăriei Capitalei. Moștenirea sa, după părerea mea, va fi atacată mai degrabă din zona suveranistă. Chiar dacă în rândul electoratului care l-a susținut pe Nicușor există și nemulțumiri — atât la alegerile prezidențiale, cât și la Primăria Capitalei — nici măcar Daniel Băluță nu pare să fie în această perioadă un candidat anti-Nicușor. Dimpotrivă: unul dintre mesajele sale recente, legate de poziționarea față de Nicușor Dan, a fost construit tocmai pentru a atenua mici conflicte administrative sau politice pe care le-au avut.
E o competiție care se va desfășura foarte rapid. Practic avem o lună și ceva la dispoziție. E adevărat că se pot întâmpla multe în campanie, dar ritmul va fi foarte alert. Pot apărea situații care să genereze tensiuni în interiorul coaliției — de exemplu solicitări pentru asigurări, retrageri de ultim moment sau susținerea unora dintre candidați. Astfel de lucruri pot crea probleme în coaliție, nu neapărat ruperea ei, dar pot genera tensiuni”, a transmis acesta.
Adrian Zăbavă a dat și un exemplu ipotetic care ar putea duce la tensiuni aprinse în Coaliție.
„Dacă, de pildă, nu există o înțelegere oficială între partide privind susținerile și apar la un moment dat susțineri informale din partea unor organizații de Sector, asta poate determina reacții foarte puternice. Un exemplu ipotetic: dacă, chiar fără un anunț oficial al USR, ar apărea informații despre susținerea informală a lui Ciprian Ciucu de către anumite filiale USR, PSD ar putea reacționa dur în coaliție.
„Există loc de surprize, cu siguranță”
Potrivit consultantului politic, mai importantă decât campania electorală, pentru viitorul Coaliției ar fi evitarea unei surprize.
„Per ansamblu, nu consider că alegerile, în sine, vor naște automat probleme majore în coaliție; mai mult contează rezultatul. Mai ales dacă primarul ales ar fi un candidat suveranist — un astfel de rezultat ar putea naște reproșuri serioase între partide. Și din partea președintelui ar putea apărea critici privind lipsa de responsabilitate politică sau de maturitate în decizia de a susține un candidat unic, iar acest lucru ar tensiona coaliția.
Există loc de surprize, cu siguranță. Contextul socio-politic actual, fragmentarea electoratului şi prezența a trei candidați principali (plus câțiva candidați mai mici) creează potențial pentru surprize. Dacă cineva ajunge primar cu 25% într-o competiție foarte fragmentată, are șanse mari. O surpriză de acest tip ar putea complica foarte mult situația coaliției”, a transmis acesta.
Întrebat dacă surpriza nu ar putea veni cumva din tabăra progresistă, prin candidata SENS, Ana Ciceală, consultantul politic a declarat:
„Nu cred că, în momentul de față, Ana Ciceală are potențialul de a câștiga Primăria Capitalei. Nu văd clar ce electorat ar propulsa-o către victorie. Ar avea nevoie de o performanță excepțional de proastă a lui Cătălin Drulă, în tandem cu mobilizarea electoratului USR, plus câștigarea unor segmente suplimentare — poate a celor „sătui” de aceleași fețe politice, dar care sunt vrăjiți mai ușor de suveraniști. În mod realist, Ana Ciceală poate face o figură bună și poate obține 7–10%, poate mai mult, dar nu văd cum ar câștiga acum. Prin urmare, dacă va exista o surpriză majoră, eu cred că ea ar veni exclusiv din zona suveranistă”, a conchis acesta.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent