• Cupa României: Sănătatea Cluj – Univ. Craiova, miercuri, 18:30, DGS 1

  • Cupa României: CS Dinamo – Dinamo, marți, 21:00, DGS 1

Tehnicianul figurează pe lista lui Ioan Varga de mai multă vreme, iar acum pare că a venit momentul potrivit. Numirea este favorizată și de situația licenței PRO a lui Daniel Pancu, iar antrenorul urmează să aibă drepturi depline de principal din data de 8 decembrie.

Louis Munteanu l-a înfruntat pe Daniel Pancu la România U21

Dacă va ajunge la CFR, Daniel Pancu va lucra din nou cu Louis Munteanu, la fel ca la naționala U21 a României. Acolo, cei doi au avut parte de un moment tensionat, iar fostul selecționer a povestit cum l-a sfidat atacantul după un meci cu Albania U21.

În cele din urmă, Pancu și Munteanu au revenit la sentimente mai bune, iar antrenorul a avut doar cuvinte de laudă la adresa atacantului.

„Louis Munteanu e foarte rar. E rar și ca fotbalist, și ca om. În Albania, eu l-am schimbat prin minutul 60 și ceva, la 2-1 pentru Albania (n.r. scorul era 2-1 pentru România), dar înseamnă că l-am schimbat pentru că nu avea pregătire. Cred că de asta l-am schimbat.

Și nici nu îl cunoșteam. Deja de după meci, modul în care a dat mâna cu mine nu mi-a plăcut, iar când le-am vorbit jucătorilor la masă, la cina de după joc, vorbeam și pur și simplu nu asculta, nici nu se uita la mine.

Atunci l-am atenționat pe tonul meu, după care am mai discutat puțin a doua zi, în aeroport, și nu am mai avut nici cea mai mică problemă cu el, dar nu îl cunoșteam. Dar am fost întotdeauna direct, absolut direct în tot ce am discutat cu el”, a declarat Daniel Pancu, potrivit Iamsport.

Daniel Pancu: „Din două ocazii, Louis Munteanu marchează un gol”

În vară, Daniel Pancu a vorbit despre situația fotbalistului, pe care l-a cunoscut foarte bine la naționala U21 a României.

Fostul antrenor de la România U21 era de părere că Munteanu poate juca în orice campionat din vest, dar doar stilul anumitor formații îl va avantaja.

„Îl cunosc foarte bine pe Louis Munteanu. Nu știu de unde are oferte, dar este un fotbalist rar, nu avem mulți în România. Îți poate decide un meci de unul singur. M-am atașat mult de el, dar și de generația lui. Îi doresc să ajungă din nou la o echipă mare din vestul Europei și să confirme acolo.

Că e Olanda, Belgia, Franța, Italia, nici nu contează. Trebuie să meargă la o echipă care își creează ocazii, pentru că aer o eficiență ieșită din comun. Din două ocazii, Louis Munteanu marchează un gol”, a spus Daniel Pancu, pentru digisport.ro.

Etichete: cfr , daniel pancu , louis munteanu

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din