• Cupa României: Sănătatea Cluj – Univ. Craiova, miercuri, 18:30, DGS 1

  • Cupa României: Gloria Bistrița – FCSB, miercuri, 21:00, DGS 1

La fel cum s-a întâmplat și în sezonul precedent, Hermannstadt are o cădere, iar Marius Măldărășanu trebuie să redreseze situația în cel mai scurt timp posibil.

Marius Măldărășanu rămâne la Hermannstadt

Marius Măldărășanu are parte în continuare de sprijinul conducerii, iar Claudiu Rotar a venit cu ultimele informații despre viitorul tehnicianului. Finanțatorul celor de la Hermannstadt îi dă în continuare credit lui „Măldă”, însă a recunoscut că tehnicianul trebuie să schimbe „foaia” în vestiar.

„Și acum avem răbdare, ca și în sezonul trecut. Nu a zis nimeni că-l schimbă pe Măldărășanu, doar că trebuie să stăm puțin cu biciul pe ei. Echipa s-a bătut, am învins Rapid, am făcut egal cu FCSB. Doar că suntem într-o pasă proastă și doar antrenorul poate rezolva situația.

Marea problemă este că suntem lipsiți de agresivitate. În vară au plecat Goncalves, Ianis Stoica, Murgia. Au venit Albu, Georgevski, l-am introdus pe Ciubotaru. Au nevoie de acomodare. Nu există nicio listă pentru înlocuirea lui Măldărășanu, nici nu am discutat și nici nu o vom face”, a spus Claudiu Rotar, pentru digisport.ro.

  • Marius Măldărășanu se află din vara anului 2021 pe banca lui Hermannstadt

Marius Măldărășanu se consideră principalul vinovat pentru startul ratat de campionat 

După meciul cu Botoșani, Marius Măldărășanu s-a arătat dezamăgit de prestația din prima repriză, însă a avut un discurs aflat la polul opus legat de partea secundă. Totodată, antrenorul a spus că se consideră principalul vinovat pentru rezultatele de până acum. 

„Am început tare, agresiv, am gestionat bine startul, dar ratăm foarte mult. Golurile fac diferența. Apoi a apărut o fază frumoasă a lor la primul gol, al doilea a fost un cadou din partea noastră. Pe urmă, șocul și-a spus cuvântul.

Până la pauză adversarii au controlat jocul, s-au mișcat mult, noi am arătat că nu suntem puternici din punct de vedere mental. Dar a doua repriză a fost mult mai bună.

M-a bucurat mult atitudinea lor în vestiar, erau foarte încrezători și au simțit că se poate în viitor. E o vină comună, dar principalul vinovat sunt eu.

E o situație din care încerc să îi ajut să iasă. În orice domeniu mentalitatea face diferența, încerc să le ridic moralul cât pot”, a spus antrenorul de 50 de ani. 

Etichete: superliga , marius maldarasanu , hermannstadt , claudiu rotar

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din