• SuperLiga: Unirea Slobozia – FC Argeș, sâmbătă, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: U Cluj – FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1

Patronul i-a transmis că vrea să continue pe bancă, însă relația dintre Rădoi și club atârnă de un fir tot mai subțire pe zi ce trece. Din informațiile digisport.ro, Rotaru a fost alertat de rumoarea creată de Rădoi. Clubul a început să se gândească la un plan de succesiune, dacă antrenorul își transformă intențiile în acțiune concretă.

Rotaru nu e interesat de variantele de pe piața din România: vrea un străin dacă rămâne fără Rădoi

În discuțiile private pe care le-au avut, Rotaru a încercat să-l calmeze pe Rădoi și i-a transmis că are sprijinul său în continuare.

Conducătorul nu este interesat de opțiunile disponibile în România. Dacă Rădoi pleacă, prioritatea va deveni angajarea unui străin. În ultimii ani, pe banca Universității au stat italienii Bergodi și Mangia, bulgarul Petev și grecul Ouzounidis. Mangia a rezistat cel mai mult, între mai 2017 și aprilie 2019. Ceilalți 3 au pregătit Craiova pentru perioade scurte fiecare. Bergodi a fost la 90 de minute de titlu, în 2020, dar a cedat în fața CFR-ului după o „finală” tensionată pe noul Oblemenco. În sezonul încurcat de pandemie, campionatul a fost decis în chiar ultimul joc al play-off-ului. CFR s-a impus cu 3-1 și a câștigat al 6-lea titlu din istorie.

Rădoi e la al 2-lea mandat pe banca Universității Craiova. După ce a stat 4 luni în 2022, fostul selecționer are acum 10 luni în funcție. A fost instalat pe 29 ianuarie, la câteva ore după demiterea lui Costel Gâlcă.

Rădoi a dus-o pe Craiova în vârful clasamentului și a calificat-o în faza principală a Conference League, dar forma recentă a echipei l-a nemulțumit. A vrut în mai multe rânduri să renunțe, ultima dată după egalul cu Metaloglobus din weekendul precedent.

Schimbul de replici pe care l-au avut Rădoi și suporterii Craiovei după egalul cu Metaloglobus, de sâmbăta trecută

Etichete: universitatea craiova , mirel radoi , mihai rotaru

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din