Sambata, 01 Noiembrie 2025, ora 14:32

2011 citiri

Mihai Stoica și-a făcut curaj și i-a spus direct lui Gigi Becali: „Nu e ok ce faci!”. Reacția imediată a patronului FCSB

Mihai Stoica și Gigi Becali. Foto: X / @OPublicaINFO

Ultimii ani, în care FCSB a dominat competiția internă și a avut realizări impresionante în Europa League, i-au adus lui Gigi Becali un grad mare de încredere în sine și în echipa sa.

Din acest motiv, în ultimii ani, Gigi Becali ne-a obișnuit să anunțe, cu câteva zile înainte de meci, echipa cu care FCSB va aborda partida respectivă. Din acest motiv, de multe ori, adversarii știau cum să se pregătească și este posibil ca acesta să fie unul dintre motivele pentru care echipa merge prost în acest sezon.

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a vorbit despre această situație, spunând că l-a rugat pe Gigi Becali să nu mai facă asta. Totuși, deși Becali i-a promis că nu o să mai spună echipa, Becali și-a încălcat promisiunea și a spus echipa pentru meciul cu U Cluj.

„Nu e ok. A promis că nu mai dă echipa. Atunci e bine că nu a spus care o să fie underul. Poate cineva să se gândească atunci când joacă împotriva FCSB-ului că o să fie Bîrligea, Olaru sau Tănase rezerve?

Noi l-am implorat să nu mai dea echipa, că nu-i ok. Să fii pe locul 12 și să dai echipa înainte, nu-ți permiți asta. ‘Îți dau echipa, că oricum te bat’. Nu bați pe nimeni. Te-au bătut Slobozia, Metaloglobus”, a declarat Mihai Stoica pentru Fanatik.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent