02.11.2025, 17:25
-
SuperLiga: Petrolul – Botoșani, luni, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Farul – Csikszereda, luni, 17:30, DGS 1
UTA Arad a învins-o acasă, scor 2-0, pe Metaloglobus, într-un meci din cadrul etapei a 15-a din SuperLigă.
Golurile arădenilor au fost marcate de Marius Coman (minutul 74) și Dmytro Pospelov (86).
UTA – Metaloglobus 2-0
Prima ocazie a partidei le-a aparținut celor de la Metaloglobus în minutul 22, când Caramalău a reluat puțin pe lângă poarta lui Gorcea cu o lovitură de cap în urma unui corner.
Tot oaspeții au fost aproape de 1-0 în minutul 45, când Zakir a reluat periculos doar din câțiva metri pe spațiul porții, dar Gorcea a respins în corner.
După 30 de minute în care au presat la poarta lui Gavrilaș, arădenii au dat lovitura în minutul 74 și au marcat prin Marius Coman, cel care a profitat de o greșeală uriașă a fundașilor lui Metaloglobus și l-a executat pe goalkeeperul oaspeților.
Arădenii și-au dublat avantajul în minutul 86 prin fundașul-golgheter Dmytro Pospelov, după ce acesta a reluat cu capul în plasă în urma unei centrări perfecte a lui Alin Roman din lovitură liberă.
În cele din urmă, UTA Arad s-a impus acasă, scor 2-0, cu Metaloglobus, și a obținut prima victorie din campionat de la începutul lunii august (de la acel 2-1 cu Farul Constanța).
Clasamentul din SuperLiga
Clasament SuperLigă / Foto: Digi Sport VIDEO Rezumat UTA Arad – Metaloglobus, scor 2-0