Adânc, într-o bază săpată în munții Norvegiei de Nord, armata britanică repetă scenarii de război. Într-o lume tot mai instabilă, la doar o jumătate de milă sub stâncă, generalii britanici își imaginează cum ar reacționa Europa dacă Rusia ar decide să-și extindă agresiunea dincolo de Ucraina, scrie politico.eu.

La Bodø, un orășel așezat între marea rece și vârfurile înzăpezite de dincolo de Cercul Polar, miniștri ai apărării și comandanți din țările nordice și baltice se reunesc pentru un exercițiu strategic. Scenariul este plasat la un an după un ipotetic armistițiu în Ucraina și explorează reacția regională în fața apariției unor tulburări pro-ruse într-un stat vecin.

Participanții primesc rapoarte de presă, actualizări fragmentare de informații și postări de pe rețelele sociale — exact tipul de haos informațional cu care Europa s-ar confrunta într-o criză reală.

Exercițiul, oricât de teoretic ar părea, are o bază solidă în realitate. În ultimul an, atacurile neexplicate asupra cablurilor submarine din Marea Baltică, incursiunile dronelor și avioanelor ruse în spațiul NATO, precum și prezența agresivă a navelor ruse în apropierea apelor britanice au arătat cât de fragil este așa-numitul „Nord Înalt” — regiunea arctică aflată la frontiera directă a Europei cu Rusia.

O alianță pentru flancul nordicapartamente de vanzare bucuresti 2 camere

După anexarea Crimeei în 2014, Marea Britanie a inițiat Joint Expeditionary Force (JEF) — o alianță formată din zece state europene, concepută să răspundă rapid amenințărilor din nordul continentului. Întrebarea care planează acum este dacă JEF mai are forța și coeziunea necesare într-un context geopolitic schimbat, în timp ce Statele Unite se retrag treptat din angajamentele europene, sub umbrela incertitudinilor generate de administrația Trump.

Ministrul britanic al Apărării, John Healey, prezent la exercițiul din Norvegia, a explicat că țările nordice „trăiesc zilnic experiența agresiunii ruse”. „Noi, cei care suntem vecini cu armata rusă, suntem cei mai capabili să evaluăm riscurile și să reacționăm rapid”, a spus acesta, insistând pe ideea că JEF poate acționa înainte ca mecanismul greoi al NATO — care cere consensul a 32 de state — să se miște.

Un front al „războiului gri”

Regiunea arctică, de mult timp un bastion al puterii ruse, devine astăzi scena unui nou tip de competiție: războiul hibrid, cel purtat cu mijloace subtile — atacuri cibernetice, sabotaje economice, manipulare informațională. Topirea gheții arctice deschide totodată noi rute maritime și competiția pentru resurse, atrăgând și alte puteri precum China și SUA.

Generalul norvegian Gjert Lage Dyndal recunoaște că tensiunile nu sunt noi, dar natura lor s-a schimbat: „Amenințarea nu e doar militară, ci și economică, informațională și ecologică. Totul se întrepătrunde.”

El amintește de sabotajul conductelor Nord Stream din 2022, intensificarea zborurilor de recunoaștere și perturbarea rutelor maritime ca semnale clare ale unei strategii ruse de presiune constantă.

O forță fără putere?

Deși pe hârtie JEF pare o alianță bine calibrată pentru protejarea flancului nordic, unii experți consideră că inițiativa britanică și-a pierdut din energie exact când e cea mai necesară.

Fostul premier Rishi Sunak și ministrul apărării Ben Wallace au făcut din JEF o emblemă a leadershipului britanic în Europa, însă noul guvern laburist pare mai concentrat pe sprijinul direct pentru Ucraina, prin noua „Coaliție a celor dispuși”, creată împreună cu Franța.

„Resursele maritime și aeriene alocate Nordului sunt limitate, iar importanța strategică a Arcticii cere alegeri dure și clare privind prioritățile”, avertizează Anthony Heron, analist la The Arctic Institute.

Mai critic, Ed Arnold de la Royal United Services Institute susține că JEF „nu și-a articulat niciodată cu adevărat scopul” și are nevoie urgent de o strategie pe termen lung.

Un parlamentar britanic cu experiență în securitate rezumă dilema: „JEF are capacitatea de a acționa, dar nu și autoritatea. Și asta într-un moment în care va trebui să fie prima linie de apărare a Europei.”

Cursa pentru gheață

Pe fondul competiției strategice, una dintre marile mize devine capacitatea de a opera în condiții polare. Rusia deține circa 50 de spărgătoare de gheață — inclusiv șapte cu propulsie nucleară —, în timp ce China are cinci. Țările NATO din regiune, precum Suedia, Finlanda, SUA și Canada, dețin și ele astfel de nave, însă insuficiente.

„Rusia trăiește în Arctica”, spune generalul Dyndal. „China învață să facă același lucru. Noi, europenii, trebuie să învățăm să trăim și să operăm acolo, nu doar să privim de la distanță.”

Deși Londra nu intenționează momentan să-și construiască propriile spărgătoare de gheață, oficialii britanici susțin că expertiza navală și aeriană a Regatului rămâne esențială pentru siguranța regiunii.

„Ne puteți judeca după reacția noastră la amenințările ruse”, a spus ministrul Healey la finalul exercițiului. Alte simulări militare sunt deja planificate.

Europa încearcă, în sfârșit, să-și ia în serios propria securitate — dar până să înțeleagă cum se câștigă acest nou „joc al Nordului”, drumul e lung și plin de capcane.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent