• FARUL – FC BOTOȘANI 2-0. Leo Grozavu (58 de ani), a vorbit despre prestația echipei sale, la finalul partidei de la Ovidiu.

Tehnicianul Botoșaniului a vorbit și despre eliminarea lui Adams Friday, fază la care consideră că jucătorul său a greșit.

FARUL – BOTOȘANI. Leo Grozavu, despre eliminarea lui Friday: „N-ai cum să faci așa ceva”

„Nu sunt multe de spus. Acel cartonaș roșu a încheiat jocul. Am avut ocazia să facem 1-0, am primit apoi un gol dintr-o execuție fantastică, un șut care se prinde odată la nu știu cât timp.

Este vina mea în mod clar. N-am reușit să-i fac să înțeleagă că-n primul rând avem de jucat acest meci, iar apoi vine pauza pentru națională.

Azi n-am fost conectați. OK, poți să primești un gol, dar acea eliminare depășește sfera înțelegerii mele. N-ai cum să faci așa ceva când știi că ești ultimul apărător. Și dacă marca Ișfan acolo sunt convinsă că reușeam să întoarcem 11 la 11”, a declarat Leo Grozavu, la Digi Sport.

Leo Grozavu: „Am pierdut pe greșelile noastre”

„N-am avut cea mai bună zi, n-am marcat, e primul meci în care nu dăm gol. Cred că și astăzi, când s-a jucat 11 la 11, am arătat că suntem o echipă de luat în seamă. Am pierdut din cauza noastră azi, pe greșelile noastre.

Rămâne de văzut cum vom gestiona această situație. Toate meritele pentru Farul că a știut să profite de gafele noastre”, a mai spus Grozavu.

FOTO. Golul marcat de Ionuț Vînă în Farul – FC Botoșani 2-0

Galerie foto (19 imagini)

+19 Foto

labels.photo-gallery

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport