-
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, sâmbătă, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Dinamo – Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Fundașul central a avut evoluții foarte bune în Zweite Bundesliga, care i-au adus titularizarea și la echipa națională, pentru care a reușit să fie erou cu Austria, scor 1-0, când a marcat golul victoriei. Însă, sâmbătă Ghiță a încasat prima lovitură din acest sezon.
Virgil Ghiță, OUT din primul 11 la Hannover – Darmstadt
Hannover a primit sâmbătă vizita celor de la Darmstadt, în etapa a douăsprezecea din al doilea eșalon german, și a pierdut cu 2-3. Marea surpriză a fost că Ghiță nu a mai fost titular, așa cum era până acum.
Fundașul central prinsese primul 11 în toate meciurile jucate de Hannover în această ediție de campionat, dar acum a început ca rezervă, deși nu se știe nimic de vreo accidentare. De altfel, Ghiță a intrat până la urmă pe teren, dar în minutul 60.
Stoperul a fost convocat de Mircea Lucescu pentru meciurile cu Bosnia și San Marino (15 și 18 noiembrie), iar faptul că nu a mai evoluat 90 de minute, ci doar 30, nu poate fi decât rău pentru echipa națională, deoarece nu va avea același ritm de joc.
VIDEO cu golul marcat în România – Austria 1-0
Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino
PORTARI
Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 6/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 34/1), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 6/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 1/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 49/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 48/6) ;
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 34/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 3/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 49/7), Florin TĂNASE (FCSB, 24/5), Darius OLARU (FCSB, 26/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 41/10), David MICULESCU (FCSB, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 32/5), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 1/0), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 1/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Eyüpspor | Turcia, 26/7), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 5/1), Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 3/1).
Clasamentul Grupei H din preliminariile CM 2026
Clasamentul Grupei H din preliminariile CM 2026 Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026:
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino 10-0
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru 0-4
21:45 – ROMÂNIA – Austria 1-0
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Etichete: romania , hannover , virgil ghita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din