• Olympique Lyon și Real Madrid ar fi ajuns la un acord verbal privind împrumutul lui Endrick (19 ani).

Atacantul brazilian a fost transferat de Real Madrid în 2024 de la Palmeiras, dar nu a reușit să se impună la clubul spaniol.

Endrick ar putea fi împrumutat de Lyon

Atacantul brazilian ar urma să fie împrumutat la formația din Ligue 1 pentru șase luni, în perioada ianuarie – iunie 2026, potrivit espn.com.br.

Olympique Lyon va acoperi 50% din salariul lui Endrick și nu va plăti nimic pentru împrumutul tânărului jucător. Atacantul ar fi vorbit deja cu Paulo Fonseca, antrenorul francezilor, pentru a discuta despre viitoare sa mutare.

Acordul dintre cele două formații nu conține și o opțiune de cumpărare definitivă, Endrick urmând să se întoarcă la echipa antrenată de Xabi Alonso la finalul sezonului.

Deși Real Madrid a plătit 47 de milioane de euro pentru Endrick, atacantul nu a reușit să se impună în Spania.

Sezonul trecut, brazilianul a jucat în 37 de partide și a marcat 7 goluri sub comanda lui Carlo Ancelotti. În toate aceste meciuri, Endrick a bifat doar 847 de minute.

În acest sezon, brazilianul s-a confruntat cu probleme medicale, fiind indisponibil timp de o lună.

În plus, Endrick a bifat doar 11 minute pentru Real Madrid după accidentarea suferită. Acesta a fost introdus în minutul 79 în partida cu Valencia, scor 4-0 pentru „galactici”, de pe 1 noiembrie.

În Ligue 1, Lyon se află pe locul 7, cu 20 de puncte obținute după 12 partide.

35 de milioane de euro

valorează Endrick, conform Transfermarkt

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport