Joi, 25 Septembrie 2025, ora 23:58
3037 citiri
Nicușor Dan, președintele României FOTO Facebook/Nicușor Dan
Direcţia de acţiune a partidelor suveraniste este „aliniată cu Moscova”, a declarat joi, 25 septembrie, preşedintele Nicuşor Dan.
Faptul că partidele suveraniste au votat împotriva legii care permite doborârea dronelor „este încă un semn” în acest sens, a spus el, pentru Digi 24. Şeful statului a menţionat însă că nu ştie dacă această aliniere este una voită sau nu.
„(Votul în ce priveşte legea referitoare la drone este, n.r.) încă un semn că ele sunt aliniate – voit, nevoit, influenţate, nu pot, nu sunt în măsură eu să spun asta – dar că direcţia lor de acţiune este aliniată cu Moscova, asta e clar. (…) Am informaţii parţiale. În momentul în care, inclusiv de alegerile din noiembrie anul trecut, Parchetul General a venit cu un set de dovezi, care trebuie încadrate într-un peisaj mai amplu, din care câteva piese sunt şi n-au fost făcute publice, alte piese nu sunt, dar evident că este una din preocupările pe care le am…”, a precizat Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, dacă se va confirma că în România există forţe politice aliniate în mod intenţionat politicii Moscovei, acest lucru ar fi „foarte grav” şi poate să ducă inclusiv la consecinţe juridice.
Pe de altă parte, Nicuşor Dan a subliniat faptul că România ştie să se apere şi are aliaţi puternici.
Toamna nu e facuta sa fii singur. Descopera cine te asteapta pe Sentimente.ro
„România ştie să se apere şi progresează şi, pe de altă parte, are nişte parteneri foarte puternici cu care avem relaţii foarte bune. Deci, oamenii trebuie să fie foarte liniştiţi că România este, în momentul acesta, în perspectiva securităţii, este într-o poziţie foarte bună”, a spus preşedintele.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
