• Preliminarii CM: Elveția – Suedia, sâmbătă, 21:45, DGS 1

  • Preliminarii CM: Cipru – Austria, sâmbătă, 19:00, DGS 1

În direct pe Digi Sport 4, Finlanda a primit vizita celor din Malta și era obligată să câștige dacă mai voia să spere la locul al doilea, care trimite la baraj. 

Finlanda a pierdut acasă cu Malta și e OUT de la Cupa Mondială 

Nordicii au dominat categoric, cu opt șuturi pe poartă, însă a fost unul dintre acele meciuri în care se putea observa că lucrurile sunt pur și simplu împotriva lor. 

Totul a culminat în minutul 82, când Malta a reușit să deschidă scorul prin Grech la singurul șut trimis pe cadrul porții, apoi a reușit să gestioneze avantajul până la final. 

Astfel, Finlanda și-a încheiat campania de calificare cu un eșec istoric, care o clasează pe locul trei, adică în afara turneului final. În clasamentul FIFA, Malta ocupă locul 166, în timp ce Finlanda este pe 72. 

Malta nu avea nicio victorie în această grupă și avea cotă 10 la victorie înainte de acest meci, dar până la urmă a reușit să producă o surpriză de proporții. 

Misiunea era, oricum, aproape imposibilă pentru Finlanda, dar asta nu scuză eșecul de pe teren propriu. Ca să obțină locul doi, nordicii trebuiau să bată Malta la scor, iar Polonia să piardă tot la scor meciurile rămase în grupă, cu Olanda și Malta. 

grupag Foto: Flashscore.ro VIDEO Rezumat Finlanda – Malta 0-1 

Etichete: finlanda , cupa mondiala , preliminarii , malta

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din