Într-o atmosferă uneori caragielească, în care senatorii păreau a se referi la realități diferite, aceștia s-au pronunțat luni asupra moțiunii simple împotriva ministrului Transporturilor, Ciprian Șerban.
Cifre mincinoase, reproșuri nejustificate, statistici din burtă, cam așa s-au desfășurat luni la Senat discuțiile privind moțiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor.
De la senatorul PSD Stroe, fost ministru al Transporturilor care a afirmat că România ar fi undeva în frunte, pe locul șapte european la transportul de marfă, la senatori POT care au spus că din cauza întârzierilor trenurilor studenții nu ajung la cursuri și la alți aleși care au acuzat lipsa hidrocentralelor pentru prețul ridicat al energiei de tracțiune, toți vorbitorii s-au pronunțat pentru sau contra moțiunii. Unii senatori au acuzat inclusiv ARF de inacțiune în cazul CFR SA și CFR Marfă SA (deși aceasta nu are treabă cu cele două companii) propu-nând transformarea Autorității într-o direcție a Ministerului Transporturilor.
În final, moțiunea a fost respinsă cu 65 de voturi contra, 28 pentru, la 93 de senatori prezenți.
Cum s-a apărat Șerban
În ultimii ani, ministerul său a atras peste 10 miliarde de euro în proiecte feroviare din bani europeni, a spus în intervenția sa ministrul Ciprian Șerban. El a precizat că, după 19 ani a fost redeschis tronsonul Bucureşti-Giurgiu, a fost lansată modernizarea a peste 1.000 de kilometri de cale ferată şi au fost contractate peste 200 de trenuri electrice şi locomotive moderne, unele dintre ele deja în teste sau în circulaţie.
El a declarat că nu vede moţiunea depusă de AUR ca pe un atac, ci ca pe o oportunitate de a prezenta investiţiile realizate.
”Suntem într-o perioadă extrem de bună pentru infrastructura feroviară. În ultimii ani, am atras peste 10 miliarde de euro în proiecte feroviare – bani europeni, din PNRR, CEF, Fondul pentru Modernizare – şi i-am transformat în şantiere vii, trenuri noi şi linii electrificate. Am redeschis Bucureşti-Giurgiu după 19 ani, am lansat modernizarea a peste 1.000 km de cale ferată, am contractat peste 200 de trenuri electrice şi locomotive moderne – unele dintre ele deja în teste sau în circulaţie. Am stabilizat CFR Marfă, am creat Carpatica Feroviar şi am crescut cota de piaţă a transportului feroviar de marfă de la 19,5% la aproape 30%, a afirmat ministrul Transporturilor. El a prezentat câteva date privind transportul feroviar şi infrastructura rutieră.
Am realizat peste 500 km autostrăzi şi drumuri expres între 2020 şi 2025, avem 2,3 miliarde de euro investiţii câştigate din Fondul pentru Modernizare (FM), am obţinut 5 scheme ajutor de stat în valoare de 1,2 miliarde de euro, avem o propunere de buget de peste 5 miliarde de euro pentru investiţii prin programul SAFE, în urma modernizărilor de infrastructură feroviară, se va putea circula cu 160 de kilometri pe oră pentru pasageri şi cu 120 de kilometri pe oră pentru marfă”, a declarat ministrul Transporturilor.
Modernizare până la finele anului viitor
El a anunţat că pe rutele Braşov – Sighişoara și Drobeta Turnu Severin – Caransebeş calea ferată va fi modernizată până la sfârşitul lui 2026 şi până la sfârşitul lui 2027 vor fi modernizate rutele feroviare Cluj – graniţă Ungaria şi Caransebeş – Timişoara – Arad.
Ciprian Şerban a precizat că există un total de 10.766 de kilometri de cale ferată, din care 4.030 de kilometri sunt electrificaţi, potrivit News.ro.
Ciprian Şerban a subliniat că CFR SA a realizat în 4 ani, cu PSD la Ministerul Transporturilor, 160 de contracte de execuţie şi proiectare, cu o valoare totală de 4,5 miliarde de euro (fără TVA), cel mai mare volum de investiţii feroviare din ultimii 10 ani.
Ministrul Transporturilor a mai anunţat că, în ceea ce priveşte achiziţia de material rulant nou, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat contractele pentru 129 de trenuri electrice şi 16 locomotive, din care şapte trenuri au fost deja livrate, urmând ca celelalte să fie livrate până în 2027. Totodată, Autoritatea pentru Reformă Feroviară se află în etapa de identificare a unei surse de finanţare pentru altă tranşă de 23 de locomotive şi 58 de trenuri.
”CFR Călători este, la rândul său, într-un proces de modernizare a materialului rulant. Astfel, a fost contractată modernizarea a 75 de locomotive, din care au fost deja livrate 23, şi modernizarea a 139 de vagoane, din care au fost livrate 42. Valoarea totală a acestor contracte este 420 de milioane de euro, banii mergând doar către firme româneşti.
La rândul său, Metrorex a contractat 13 trenuri noi pentru Magistrala 5, cu o valoare de 103 milioane de euro şi are finanţare 132 de milioane de euro din Fondul de Modernizare pentru material rulant nou pentru Magistrala 4”, a transmis Ciprian Şerban.
El a declarat că în cinci ani Ministerul Transporturilor a atras peste 10 miliarde de euro în transporturi (FM, PNRR, CEF, PT, SAFE), a modernizat peste 1.000 km de cale ferată, a contractat peste 200 trenuri/locomotive noi, a stabilizat CFR Marfă şi a creat un nou operator de stat.
”Anul 2026 trebuie să fie la fel de ambiţios ca 2025. De aceea, este necesară aprobarea unui buget pentru Ministerul Transporturilor în 2026 cel puţin egal cu cel din 2025 – nu pentru că vrem să cheltuim mai mult, ci pentru că avem proiecte gata de lansat, finanţări câştigate competitiv şi echipe mobilizate. Vorbim despre livrarea a 62 de rame electrice regionale (12 din ele ajung până la sfârşitul acestui an); electrificarea ultimelor segmente strategice pe rutele Constanţa–Mangalia şi Iaşi–Ungheni; şi, cel mai important, păstrarea în sistem a specialiştilor pe care îi formăm ani de zile şi care rămân în ţară în loc să plece în alte ţări”, a explicat Ciprian Şerban.
Transportul feroviar e coloana vertebrală
El a adăugat că transportul feroviar nu este doar o opţiune, ci coloana vertebrală a României.
”Acolo unde nu ajung autostrăzile, unde drumurile expres sunt încă în plan, calea ferată este prezentă – în sate, în munţi, în zone industriale, în porturi. Ea transportă cerealele agricultorilor români, mărfurile din Constanţa şi oamenii care merg la muncă în fiecare dimineaţă. Fără calea ferată, economia se blochează, tranziţia verde rămâne doar pe hârtie, iar România rămâne izolată în inima Europei. De aceea, continuarea investiţiilor nu este o cheltuială – este o investiţie în viitorul nostru comun. Vă mulţumesc pentru atenţie şi vă invit să respingeţi moţiunea, nu din considerente politice, ci din responsabilitate faţă de ţară. Pentru că România merge înainte – pe şine moderne, electrificate şi sigure”, a mai afirmat Ciprian Şerban.