-
Preliminarii CM: Austria – Bosnia şi Herţegovina, marți, 21:45, DGS 1
-
Preliminarii CM: Scoţia – Danemarca, marți, 21:45, DGS 2
Ajuns la 86 de ani, fostul tenismen se ocupă businessurile pe care le administrează în industriile auto, financiare sau imobiliare.
Miliardarul român are 3 moștenitori legitimi, Ion Alexandru Ţiriac, Karim Mihai Ţiriac şi Ioana Natalia Ţiriac, deși a transmis la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, că are 33 de copii și fiecare va primi o parte din averea sa, estimată la peste două miliarde de dolari.
Ioana Țiriac, apariție impresionantă. Simona Halep a văzut imaginea și a reacționat imediat: i-a dat „like” Galerie Foto
Ioana Țiriac, unica fiică a lui Ion Țiriac, i-a impresionat pe urmăritorii săi cu ultima sa apariție pe rețelele sociale.
Tânăra, care postează rar, a optat pentru o ținută care a fost extrem de apreciată, iar cadrul a fost și el unul de poveste (FOTO în galeria de mai sus).
Ioana Țiriac a ales o ținută elegantă și s-a fotografiat pe marginea unei piscine. Inclusiv Simona Halep a remarcat apariția sa și a apreciat imaginea.
După ce a locuit la Monte Carlo alături de mama sa, Sophie Ayad, Ioana a terminat Liceul American din București și acum s-a mutat în însoritul Miami.
Sophie Ayad şi Ion Ţiriac s-au cunoscut în 1994, pe când miliardarul român era rezident în Germania şi deținea licențele turneelor de tenis de la Hanovra, Stuttgart şi Essen. Sophie, care lucra pentru revista Bunte, e cu aproape 31 de ani mai tânără decât Ţiriac. Din relația lor au rezultat doi copii, Ioana și Karim.
Ioana Țiriac i-a cerut tatălui său să nu vândă turneul de la Madrid. Ion Țiriac nu a ascultat-o: „De asta l-am dat!”Galerie Foto
În finalul anului 2021, Ion Țiriac (86 de ani) a demarat procesul de vânzare a turneului de la Madrid.
La acea vreme se știa că suma era cuprinsă între 200 și 250 de milioane de euro.
Tranzacția a fost aprobată de WTA și ATP și a fost finalizată în 2022, pentru o sumă mult mai mare: 360 de milioane de euro, plus 30 de milioane, plătibile în decurs de 2 ani.
În total, Ion Țiriac a primit aproape 400 de milioane de euro pentru turneul de la Madrid.
Miliardarul român a decis să renunţe la “perla coroanei”, deși fiica lui i-a cerut să nu vândă turneul din capitala Spaniei.
Acum, a dezvăluit și motivul: a ajuns la concluzia că jucătorii de tenis din ziua de azi ar avea pretenții financiare mult prea exagerate.
„Nu mai lasă sportul să fie sport. Punct. Scoate cuvântul ”pur”! S-a terminat cu sportul! Asta e o industrie de entertainment, un spectacol pe care lumea îl cere, sunt create sporturi noi, cele care sunt în ring, numai bătăi, sporturi pe care le cere, o excită.
Noi jucam la Wimbledon două săptămâni cu două lire pe zi, din care trebuia să și dormi, să și mănânci, să-ți și plătești trotineta, trenul sau cu ce ajungeai la Londra. Acum, dacă pierzi în primul tur la Wimbledon iei 100.000 de lire sterline.
Cu 100.000 de sterline îți iei mâine dimineață un apartament în București, doar fiindcă ai fost bătut în primul tur de la Wimbledon. Un motiv pentru care am vândut turneul din Madrid a fost această cerere a jucătorilor de dimineața până seara că premiile nu sunt destul de mari.
Eu am fost printre cei 3-4 care au creat primul ATP. Am spus încă de atunci: ‘Oricât îi oferi unui sportiv, nu îi ajunge’. Sigur, dacă piața poate să îi dea e absolut normal! Dacă te gândești că un Wimbledon face 300 de milioane de lire, dacă nu cumva spre 500 milioane de lire net pe an, jucătorii pot și ei să ceară ca premiile să nu mai fie de 50 de milioane de lire, să fie de 100 de milioane de lire.”, a spus Ion Țiriac, pentru I Am Sport Magazine.
Imagini rare cu Sorana Cîrstea și fiul lui Ion ȚiriacGalerie Foto
Alexandru Țiriac, fiul lui Ion Țiriac (86 de ani), a împlinit 49 de ani la data de 22 septembrie 2025.
Sorana Cîrstea (35 de ani, 56 WTA), iubita lui Alexandru Țiriac, nu a ratat ocazia și a postat o serie de imagini rare cu ei doi în ziua în care fiul lui Ion Țiriac a împlinit 49 de ani (FOTO sus).
Etichete: ion tiriac , simona halep , ioana tiriac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din