Elon Musk crede că roboții pot avea incorporată o minte umană FOTO: Hepta
Fără îndoială, visul umanității este să descopere un elixir al nemuririi, dar cercetătorii nu au reușit acest lucru, deși au încercat de secole. Acum, celebrul miliardar Elon Musk face o previziune nebunească, spunând că oamenii ar putea trăi veșnic, dacă îndeplinesc o condiție: să fie de acord ca memoria lor să fie ”mutată” în capul unui robot. El crede că roboții săi Tesla ar putea într-o zi să găzduiască o minte umană.
Ar putea suna ca ceva desprins dintr-un film SF, dar CEO-ul Tesla și SpaceX, Elon Musk, nu a tresărit când a fost întrebat dacă robotul umanoid Optimus al Tesla ar fi capabil să aibă incorporată o minte omenească. El speră să doteze roboții cu conținutul unui creier uman în viitor, potrivit Yahoo.
La întâlnirea acționarilor Tesla de săptămâna trecută din Statele Unite, o întrebare din partea publicului a mers direct la subiectul filosofic: „Vedeți o cale pentru ca Optimus să aibă conștiința umană descărcată în el?”
Musk nu a ignorat acest lucru. „Nu este posibil imediat”, a spus el, înainte de a prezenta probabalitatea. „Dar dacă te întrebi, în viitor, ai putea, să zicem, cu un Neuralink, să obții o imagine aproximativă a minții cuiva și apoi să încarci acea imagine aproximativă pe un corp Optimus? Cred că, la un moment dat, această tehnologie va deveni posibilă, și probabil că va fi în mai puțin de 20 de ani.”
Da, chiar a spus asta. În mai puțin de 20 de ani, ar putea fi posibil să încarci o copie digitală a minții tale – amintiri, gânduri, ciudățenii de personalitate și tot – într-un robot umanoid Tesla.
Musk s-a asigurat să adauge că nu va fi o replică perfectă. „Desigur, nu vei fi chiar la fel”, a spus el. „Vei fi puțin diferit pentru că vei fi într-un corp de robot, iar imaginea mentală nu va fi precisă. Probabil va fi destul de apropiată, dar nu exact la fel.”
A lansat chiar și o mică sugestie filozofică: „Pe de altă parte, ești aceeași persoană care erai acum cinci ani? Nu. Adică, multe lucruri s-au schimbat, așa că…”
Deci, care este concluzia? Elon Musk nu spune că te poți conecta la contul tău Optimus marțea viitoare și poți trăi pentru totdeauna. Dar sugerează că, în două decenii, ar putea fi posibil să creezi o versiune digitală a minții tale care ar putea dăinui într-una dintre creațiile sale – completă cu o cochilie umanoidă și un cip cerebral alimentat de Neuralink, o altă companie a sa care produce interfețe implantabile creier-computer.
Poți să fii încărcat într-un robot!
Miliardarul american Elon Musk a încheiat ideea cu o replică care rezuma întreaga concepție: „Cred că, la un moment dat, dacă vrei să fii încărcat pe un corp de robot, bănuiala mea este că acest lucru devine posibil.”
Optimus este robotul umanoid biped al lui Tesla. Nu încearcă să imite fața umană, dar merge pe două picioare, poate ridica obiecte grele și este antrenat să înțeleagă și să îndeplinească sarcini complexe. Este menit să arate ca un robot – dar unul care poate naviga prin lumea reală, poate interacționa cu oamenii și poate, într-o zi, să găzduiască o minte digitală.
Potențialul este uimitor – și puțin straniu. Chiar ai fi tu? Sau doar o imitație? O bancă de memorie cu recunoaștere facială și un mers încrezător? Totul este posibil în secolul noilor tehnologii și a inteligenței artificale, ar spune unii oameni de știință.
Musk nu a abordat acest aspect. Dar faptul că ia în considerare posibilitatea – cu o cronologie – a stârnit deja un nou val de speculații, uimire și groază existențială online.
Cel puțin, este încă un semn că linia dintre om și mașină nu mai este doar teoretică. Și dacă Elon Musk își face voia, s-ar putea să nu fie nici măcar atât de departe.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
