Joi, 25 Septembrie 2025, ora 21:01

1263 citiri

Evenimentul Xiaomi desfășurat la Munchen a adus în prim-plan noul Xiaomi 15T Pro, un flagship care promite să concureze direct cu cele mai puternice telefoane ale momentului. Însă surprizele nu s-au oprit aici: producătorul chinez a prezentat și o serie de dispozitive smart care completează ecosistemul AIoT, de la ceasuri și brățări, până la aspiratoare robot și televizoare premium.

Xiaomi 15T Pro: procesor de top și cameră de 50 MP

Noul 15T Pro este echipat cu procesorul Snapdragon 8 Elite, un ecran AMOLED de 6,7 inci cu rată de reîmprospătare de 144 Hz și o baterie generoasă de 5.400 mAh, compatibilă cu încărcarea rapidă de 120W. Pe partea foto, Xiaomi mizează pe o cameră principală de 50 MP cu stabilizare optică și doi senzori secundari de 50 MP și 12 MP, susținuți de tehnologia Light Fusion 900 pentru imagini mai clare și mai detaliate.

Ecosistemul Xiaomi: ceasuri, căști și electrocasnice smart

Alături de flagship, compania a dezvăluit mai multe gadgeturi menite să transforme experiența utilizatorilor:

garsoniere de vanzare bucuresti

– Xiaomi Watch S4 – un smartwatch elegant, cu ecran AMOLED luminos și monitorizare avansată a sănătății, inclusiv într-o ediție premium Sunset Gold.

– Smart Band 10 Glimmer Edition – brățară de fitness cu peste 150 de moduri sportive și autonomie de până la 21 de zile, care poate fi purtată și ca accesoriu fashion, sub formă de pandantiv sau breloc.

– Xiaomi Open Wear Stereo Pro – căști open-fit cu sunet Hi-Res și autonomie de până la 45 de ore.

– Xiaomi Robot Vacuum 5 și 5 Pro – aspiratoare robot cu putere mare de aspirare și AI pentru recunoașterea obstacolelor.

– Xiaomi TV S Pro Mini LED Series 2026 – televizoare cu tehnologie QD-Mini LED și suport Dolby Vision, pentru o experiență de cinema acasă.

– Xiaomi Smart Camera C701 – cameră de securitate 4K cu detecție bazată pe AI.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent