foto: making of Cravata Galbenă, Adi Marineci

Una dintre cele mai apreciate reviste de liceeni din România, Alecart din Iași, condusă de profesorii Emil și Nicoleta Munteanu, a publicat în această seară un articol în care susține că echipa filmului Cravata Galbenă a cerut redacției modificarea sau chiar eliminarea unei recenzii scrise de o elevă de liceu.

Potrivit acestora, regizorul Serge Celebidachi ar fi transmis, printr-o profesoară, ca recenzia să fie dată jos de pe site, considerând-o “o catastrofă”. De asemenea, că una dintre producătoare, Cristina Dobrițoiu, ar fi transmis amenințări cu avocații dacă finalul recenziei nu este eliminat, fiindcă el dezvăluia finalul filmului și ar fi putut afecta interesul publicului pentru proiecțiile din sălile de cinema.

În fața acestei situații, tânăra autoare a articolului a decis să modifice recenzia sa. Contactată de Cultura la dubă, producătoarea filmului Cravata Galbenă, Adela Vrânceanu Celebidachi, susține că totul este “o mare neînțelegere” și că “Nu am cerut schimbarea opiniilor critice. Nu am cerut modificarea analizei. Nu am urmărit limitarea libertății editoriale.”

***

“Ce învață elevii când regizorul filmului “Cravata galbenă” cere eliminarea unei cronici? Sau echipa de producție a aceluiași film cere suprimarea unor secvențe din articol pe motiv că ar conține spoilere?

Că vocea lor nu contează? Că opiniile se negociază sub presiune? Că arta are voie orice, iar critica trebuie să tacă? În Alecart, refuzăm aceste lecții. Publicăm astăzi textul coordonatorilor revistei despre situația creată în jurul cronicii filmului “Cravata galbenă”. Nu împotriva unui film — pe care unii dintre noi îl recomandăm —, ci pentru respectul datorat unor elevi care citesc, gândesc și scriu liber. Despre presiuni, justificări paternaliste și o lecție de demnitate pe care elevii au oferit-o, nu au primit-o. Despre libertate editorială. Despre responsabilitatea adulților. Despre ce înseamnă, cu adevărat, educația culturală.”, se arată în postarea Alecart din această seară.

În editorialul lor, publicat pe alecart.ro, cei doi profesori susțin următoarele:

“Cum au stat lucrurile:

• Primul mesaj transmis redacției a fost, de fapt, un „ordin” al regizorului, comunicat printr-o terță persoană, o doamnă profesoară: articolul ar trebui șters, fiind „o catastrofă”.

• Ulterior, producătorii filmului au cerut prin mesaje repetate pe fb, mail, instagram eliminarea finalului, considerat spoiler, pe un ton ferm, și într-o discuție telefonică – cu insinuări legate de avocați. Pentru acuratețe: eleva noastră nu a fost contactată direct de nimeni din echipa filmului. Toate discuțiile au trecut prin redacție; elevei i s-a prezentat situația și i s-a respectat decizia.

A cere unei astfel de reviste — și, prin ea, unor elevi — să „șteargă”, „scoată”, „retragă” sau să accepte calificative precum „catastrofă” înseamnă a ignora exact spiritul care i-a construit pe acești tineri: curiozitatea, responsabilitatea și dreptul de a avea o voce proprie. (…)

Apreciem (cu rezerve, în ciuda cronicii favorabile, de pe Alecart) filmul Cravata galbenă și ne dorim să fie văzut de cât mai mulți tineri. Dar modul în care elevii noștri au fost tratați nu a fost firesc, demonstrând reflexe autoritare și încurajând cenzurarea opiniei în spațiul public. În acest context, considerăm legitim să spunem public că așteptăm ca regizorul filmului să își ceară scuze elevei noastre, Maria Oglinzanu, redactor-șef adjunct Alecart, a cărei cronică a fost tratată inițial cu dispreț („e o povestire a filmului”) și ulterior cu presiune. O scuză nu diminuează valoarea filmului, ci ar arăta respect pentru demnitatea unor tineri care își asumă scrisul și un act critic responsabil.”, au scris Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu, profesori și coordonatorii revistei Alecart.

Din cauza numărului mare de accesări, site-ul alecart.ro a picat la scurt timp după publicarea articolului.

Contactată de Cultura la dubă, producătoarea filmului Cravata Galbenă și soția regizorului, Adela Vrânceanu Celebidachi declară următoarele:

“Este o mare neînțelegere. Au fost rugați să evite descrierea deznodământului. Am vrut ca publicul să se bucure de film fără să afle înainte momentele cheie. Nu am cerut schimbarea opiniilor critice. Nu am cerut modificarea analizei. Nu am urmărit limitarea libertății editoriale. Am respectat cronica și munca autoarei. Rugămintea noastră vine din grija pentru spectator, de a nu fi dezvaluit finalul filmului. Atât.

Ca să fie și mai clar, textul respectiv era chiar favorabil filmului, nu avem nicio problemă nici cu cele care ne critică. De exemplu, am primit o recenzie dură în Films in Frame, iar azi am acordat un interviu tot celor de la Films in Frame, fără să avem o problemă. Respectăm punctul de vedere al oricărui autor, fie că vorbim despre Alecart, fie despre orice altă publicație.” – susține Adela Vrânceanu Celebidachi pentru Cultura la dubă.

Cravata Galbenă este cel mai scump film românesc realizat vreodată, cu un buget de 20 de milioane de euro, și poate fi văzut în această perioadă în cinematografe. Regizorul Serge Ioan Celebidachi este fiul marelui dirijor Sergiu Celibidache.

Alecart este o revistă de liceeni, fondată acum 17 ani de profesorii Emil și Nicoleta Munteanu din Iași, devenită fenomen în România, pentru modul în care a reușit să stârnească interesul elevilor din Iași pentru lectură și scris. Deseori aceștia organizează întâlniri cu autori contemporani, români și străini.

***