Sambata, 22 Noiembrie 2025, ora 09:50

2138 citiri

Haos total după meciul lui Reghecampf în Liga Campionilor: s-a lăsat cu bătaie generală VIDEO

Scandal uriaș după fluierul final FOTO Captura X

Antrenorul român Laurențiu Reghecampf a debutat cu o victorie cu echipa sudaneză Al Hilal Omdurman în Grupa C a Ligii Campionilor Africii la fotbal, 2-1 cu MC Alger, vineri seara, la Kigali (Rwanda).

Abdelrazek Omar (45+2) a deschis scorul pentru Al Hilal, dar egalarea a venit la autogolul lui Mustafa Kershom (53).

Campioana Sudanului a obținut victoria prin golul marcat de Mohamed Abdelrahman (75), deși a jucat finalul în inferioriate, după eliminarea lui Salahedin Alhassan (87).

Scandal uriaș după fluierul final

Imediat după încheierea meciului, fotbaliștii și oficialii celor două echipe s-au luat la bătaie pe teren. Conflictul s-a extins rapid, iar o parte dintre suporteri au încercat să se implice, în timp ce forțele de ordine au intervenit cu dificultate pentru a calma situația.

Laurențiu Reghecampf a fost surprins gesticulând nervos, vizibil afectat de haosul izbucnit pe gazon.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent