Joi, 20 Noiembrie 2025, ora 22:21

10211 citiri

Omul de afaceri Gigi Becali a declarat, după ce a fost operat cu succes de medicul neurochirurg Ștefan Mindea, că doar „din credință” a acceptat să fie supus acestei intervenții chirurgicale.

Imediat după ce și-a revenit din anestezie, patronul FCSB a refuzat să rămână sub supraveghere în spital ci a plecat acasă.

„Acum sunt răgușit că mi-a băgat un tub în trahee. Asta este totul ce s-a întâmplat cu operația la cervicală. E adevărat că este riscant să pleci acasă, dar voi gândiți mai mult lumește, și eu gândesc lumește, pentru că m-a acaparat lumea, m-a prins în lanțuri, dar am zis să mă ridic duhovnicește, să fiu mai aproape de Domnul, când te lași în mâinile Domnului nu-ți mai e frică de nimic. Am luat patru frați cu mine, călugării mei, și am plecat în lupta asta. Cu ocazia asta eu am spus că așa mă simt eu bine, cu frații mei, eu am frați mulți, am frați adevărați”, a explicat Becali la România TV.

Gigi Becali a explicat de ce, deși suferința lui medicală era veche de 50 de ani, a acceptat totuși să fie operat de preotul – doctor Ștefan Mindea:

„Ce alegi, pe cel mai mare sau pe unul care a plecat, a lăsat totul în America și a venit în România? Șapte copii are și operează și nu are nevoie de publicitate. Am zis că din credință mă voi opera. A venit, a făcut-o, a zis că e recomandabil să stau o noapte acolo. Eu am zis – m-a operat, am zis că nu stau în spital, eu plec acasă”.

apartamente de vanzare bucuresti 2 camere

„De odihnit trebuie să te odihnești, dar nu am niciun fel de restricție. Medicina a avansat, America e cu 20 de ani înaintea Europei”, a explicat Becali.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent