26 Noiembrie 2025, 23:33
Redacţia PiataAuto.md

Rolls-Royce a fost mult timp cea mai scumpă marcă de maşini, până când au apărut hypercar-urile cu exemplare cu preţuri de câteva milioane pe bucată. Totuşi, excluzându-le pe ele, Rolls-Royce e în continuare un vârf ierarhic al lumii auto, cu preţuri de multe sute de mii de euro, iar asta înseamnă că şi mentenanţa acestor maşini nu poate costa prea puţin. Şi în cazul Rolls-Royce, aceste maşini sunt făcute să reziste decenii la rând în garajele proprietarilor lor, iar asta înseamnă că atenţia care trebuie oferite mentenanţei e la fel de mare la o maşină de doar 2 ani, cum e la una de 12 ani. Însă şi aceste modele pot avea mici probleme tehnice uneori, iar un mecanic din SUA a revelat de curând că înlocuirea unei garnituri de doar 3 dolari la un Rolls-Royce Phantom înseamnă 2.000 dolari în manoperă.

Problema e într-o scurgere masivă de ulei, pe care acest Phantom o are. Sub capotă e un motor V12 de 6,75 litri, iar motorul e puternic înrudit cu cele de pe BMW Seria 7, variind doar cilindreea, unele materiale folosite şi elementele periferice montate pe el.

Iar problema scurgerii de ulei e moştenită tot de la BMW, şi e comună cu o mare parte din motoarele cu arhitectură în formă de V ale mărcii bavareze.

Acest exemplar e fabricat în 2006 şi are doar 32.007 mile pe odometrul său. Deci, o cifră foarte mică pentru cei 19 de ani de când a fost fabricată această maşină. Iar asta îi explică şi starea estetică impecabilă a maşinii.

Totuşi, această stare estetică e ştirbită de scurgerea masivă de ulei pe care o are maşina din compartimentul motor. Scutul protector indică faptul că scurgerea are loc în partea stângă, spre şofer.

Chiar şi cât maşina a stat pe elevator, în aşteptarea intervenţiei, pe podeaua din atelier a apărut deja o scurgere mare şi vizibilă.

O inspecţie vizuală face să pară că scurgerea vine de la alternatorul maşinii. Şi ea vine din apropiere, dar de fapt, e de la elementul de suport al acestuia, care are în el şi canale încorporate pentru circularea uleiului în motor.

Deci, e un element cu rol dublu proiectat de BMW pentru a avea o amplasare mai compactă a elementelor din motoarele în formă de V, şi problema scurgerii vine de la garnitura acestui element de susţinere a alternatorului, care începe a permite scurgerea uleiului în timp.

Rezolvarea e simplă, aparent — demontarea alternatorului şi elementului său de susţinere şi înlocuirea garniturii cu una nouă. Doar că la Rolls-Royce totul e mai complicat.

În primul rând, maşina are două alternatoare, pentru redundanţă. Dacă se strică unul, proprietarul nu poate rămâne blocat în trafic undeva. Funcţionează al doilea. Mai mult ca atât, aceste alternatoare sunt răcite cu antigel, la rândul lor.

Deci, ca să se facă schimbul garniturii, e nevoie de golirea sistemului de răcire, demontarea mai multe elemente ca să se ajungă la alternatoare, după care se demontează alternatoarele, apoi elementele de susţinere şi abia apoi se poate schimba garnitura de 3 dolari. Şi toată această manoperă ia în total cam 12 ore. Iar la tarifele actuale pentru manopera mecanicilor, asta înseamnă 2.000 de dolari la un Rolls-Royce.

Dar, pe lângă asta starea acestui Rolls-Royce, chiar şi la nivel mecanic, era foarte bună, de la suspensie la toate celelalte componente.

Şi la cât de luxoasă e maşina şi ce valoare emoţională are, probabil şi factura de 2.000 dolari nu mai e atât de usturătoare. În zilele noastre, reparaţia unui releu la un BMW plug-in hibrid costă dublu sau triplu. Iar la o maşină electrică de 19 ani, ne putem imagina care ar fi costurile de mentenanţă. Prin urmare, 2.000 pentru Rolls-Royce Phantom e mai mult decât acceptabil, chiar dacă piesa costă 3 dolari şi manopera două mii.

Vezi totul în video-ul de mai jos.

0

2,816

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT