
28 Noiembrie 2025, 23:06
Redacţia PiataAuto.md
O echipă de ingineri austrieci din regiunea Tirol a Austriei a creat o tehnologie ingenioasă de transformare a drumurilor în surse de producţie a electricităţii de la roţile care rulează pe ele. Echipa de ingineri, parte din start-up-ul austriac Reps, a şi inaugurat în această săptămână primul asemenea segment de drum generator de electricitate în potul din Hamburg, după ce a avut un proiect pilot chiar în curtea propriului sediu. Promisiunile noii tehnologii sunt foarte ambiţioase, iar la o scară mai mare ea ar trebui să echivaleze cantităţile de electricitate produse de centrale mari.
În ce constă noua lor tehnologie şi cum poate fi produsă electricitatea prin ea? Ei bine, ea presupune construcţia unor segmente de drum echipate cu elemente de forme semi cilindrice, montate transversal şi orizontal, care sunt apăsate atunci când un vehicul trece cu roţile peste ele.
Elementul mobil are integrat un magnet permanent în mecanismul său, iar dedesubt există un element fix, cu încă un magnet permanent. Rolul celor două elemente magnetice e de amortizare a mişcării, însă elementul mobil de sus îşi transmite totodată forţa generată de impulsuri către un modul de convertire a acestor impulsuri în electricitate, tot pe bază de magneţi permanenţi.
Prezenţa elementelor magnetice sub fiecare element mobil face ca acestea să fie durabile în timp fără mentenanţă şi lubrifiere, şi să fie totodată rezistenţi la condiţiile climaterice variabile.
Toate componentele electrice critice sunt localizate alături într-un cutie securizată şi izolată, care generează electricitate din aceste impulsuri şi o poate transmite direct în reţea sau o poate acumula şi transmite către elemente consumatoare locale.
Un asemenea segment e gândit să aibă 12 metri lungime şi să conţină 16 elemente mobile pe el, care pot fi de culoare gri sau galbene, în funcţie e cerinţele rutiere. Dar e cert că un camion sau o maşină care trece peste el n-ar trebui să sară peste aceste elemente ca pe denivelări, ci să le apese.
Toate aceste elemente constructive sunt adâncite până la 8-10 cm textura drumului, iar aici de amintim de tehnologia încărcării cu inducţie pe autostrăzi, lansată de curând în Germania şi în Franţa, despre care spuneam că sună frumos în teorie, dar e prea puţin fezabilă.
Aici logica e oarecum inversă, că drumul nu e sursă de a dona electricitate maşinilor, ci generator de electricitate. Şi în portul Hamburg acum a fost inaugurat exact un asemenea segment de 12 metri şi 16 elemente.
Foto: Tăierea asfaltului în port pentru instalarea noilor elemente
Iar logica ne spune că aici există două fapte curioase. Dacă elementele sunt gândite să producă multă electricitate, atunci ele trebuie să folosească cât mai mult din energia cinetică pe care o primesc de la greutatea vehiculului care rulează, ceea e rezultă în rezistenţă şi în disconfort pentru maşini, pentru că aceste elemente se vor simţi prin suspensie. Dacă totul ar fi făcut pentru rezistenţă minimă, atunci producţia devine mai ineficientă. Şi se pare că inginerii austrieci înţeleg disconfortul, tocmai de asta recomandă aceste elemente de drumuri pe acolo unde vehiculele circulă oricum încet, eventual în pantă. De asemenea, tot ei spun că randamentul de producţie e mai mare la segmentele de drum destinate doar camioanelor, întrucât acolo rezistenţa poate fi mai mare şi puterea creşte şi ea. La greutatea mai mică a maşinilor, producţia e mai modestă. Tocmai de asta, primul proiect a şi fost instalat în portul Hamburg, acolo unde vin sute de camioane pe zi să încarce şi să descarce containere.
Inginerii austrieci spun că dacă într-un port se montează 312 asemenea fâşii de 12 metri, atunci producţia anuală de electricitate va fi de 18 GWh, sau 18.000.000 kWh. E o cifră semnificativă, iar asta înseamnă că o singură fâşie de 12 metri, dacă e plasată într-o zonă de trafic greu intens, produce anual 57.692,3 kWh. Pe zi, ar fi cam 158 kWh şi pe oră ar fi cam 6,59 kWh. Sună aproape prea frumos ca să fie adevărat, dar, judecând după greutatea de 40 tone a unui camion care trece pe ea şi după faptul că fiecare roată trece pe 16 elemente în traversarea completă, putem prezuma că există nişte calcule bine analizate la bază.
Dacă o asemenea fâşie ar fi creată pentru greutatea maşinilor, ea ar trebui să aibă 80 metri lungime ca să fie fezabilă şi ar produce anual 200.000 kWh.
Foto: Elementul cu magneţi care susţine instalaţiile de pe drumuri
Fireşte, construcţia unei fâşii de acest tip nu e ieftină, la câţi magneţi permanenţi conţine, iar inginerii austrieci spun că ţintesc o recuperabilitate a investiţiei de 10 ani pentru care aleg să investească în ea. Deci, o asemenea construcţie ar trebui să-şi întoarcă investiţia în 10 ani prin electricitatea produsă şi CO2-ul evitat.
Sună din nou ca o idee ingenioasă şi cu multe elemente bune, dar care pare să fie însoţită de multe complicaţii şi provocări în viaţa reală, care ar putea să-i întârzie popularizarea. Când se pun la socoteală costurile nu doar a elementelor producătoare de electricitate, ci şi costul lucrărilor de drum pentru a integra aceste elemente în asfalt, dar şi traseele electrice, chiar şi o producţie anuală de 57,7 MWh de electricitate de la o fâşie de 12 metri de asemenea tip nu e neapărat un chilipir. În 10 ani de rambursare a rentabilităţii, se vor produce 577 MWh. La un cost de 150 euro per MWh de electricitate, sunt 86.550 euro în bani generaţi în 10 ani şi probabil ca atât costă şi echipamentul ce asigură tehnologia cu lucrările de drum necesare implementării ei.
Nu e neapărat neglijabil, pentru nu ştim exact ce preţ la electricitate au luat austriecii în calcul şi ideea e oricum ingenioasă. Dar echipa va avea de muncit mult în continuare pentru a convinge piaţa, pe bază comercială, că investiţiile în tehnologia ei sunt justificate şi fezabile.
Foto: Noua pistă din portul Hamburg, care va genera electricitate la trecerea camioanelor peste ea
0
6,914

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

