Luni, 01 Decembrie 2025, ora 13:05
1518 citiri
Iulia Scântei a atras toate privirile cu ținuta sa FOTO captura Facebook/Administrația Prezidențială
Ziua Națională a României a oferit o scenă nu doar pentru festivități, ci și pentru un moment inedit de privind ținuta participanților. Judecătoarea Curții Constituționale, Iulia Scântei, a fost una dintre cele mai vizibile figuri ale tribunei oficiale.
Cu o ținută neobișnuită pentru asemenea ocazii – o pălărie în nuanță galben lămâie, jachetă în aceeași culoare, jeans, încălțăminte sport și o geantă office – magistratul a ieșit în evidență încă de la începutul paradei. Peste ansamblul colorat, Scântei a purtat o capă bej, ținuta fiind remarcată până la ultimul militar al defilării, arată Gândul.ro.
Judecătoarea s-a aflat în primul rând al tribunei, alături de fostul președinte Traian Băsescu și de alți oficiali din sistemul judiciar: Ferenc Asztalos Csaba, Mihai Busuioc, Dacian Cosmin Dragoș și președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea.
Iulia Scântei este cunoscută pentru stilul excentric afișat în aparițiile sale publice, fiind surprinsă în trecut la evenimente oficiale cu accesorii vestimentare atipice, inclusiv ochelari cu un design avangardist. Apariția sa de 1 Decembrie a completat atmosfera colorată a evenimentului, marcând încă un episod în care prezența sa a atras privirile.
Citeste toate stirile despre Ziua Națională a României 2025
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
Ziua Națională a României 2025
