Președintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, că întâlnirea sa cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner a fost „foarte utilă” și că s-a bazat pe propunerile discutate cu președintele Donald Trump în Alaska, a raportat agenția de știri de stat RIA, preluată de Reuters.
„Căutarea de soluții la criza din Ucraina este o sarcină dificilă”, a mai spus liderul de la Kremlin.
Rusia va prelua controlul asupra Donbassului prin mijloace militare sau de altă natură. Teritoriile controlate de Ucraina vor fi preluate militar sau trupele ucrainene le vor părăsi, a mai adăugat Putin.
Europenii ar trebui să se implice în soluționarea conflictului din Ucraina, nu să intervină, a afirmat, de asemenea, președintele rus, potrivit Reuters.
La Kremlin au avut loc negocieri între Vladimir Putin, trimisul special al președintelui SUA Steve Witkoff și ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner — aceștia au venit la Moscova pentru a discuta un plan de încheiere a războiului din Ucraina.
Întâlnirea lui Putin cu Witkoff și Kushner a durat aproximativ cinci ore și s-a încheiat la 00:30, ora Moscovei. A început în jurul orei 19:30, ora Moscovei — cu aproape trei ore mai târziu decât era anunțat.
– articolul continuă mai jos –
Potrivit presei ruse, după întrevederea cu Putin, Witkoff a plecat la sediul ambasadei SUA la Moscova.
Din partea rusă, pe lângă Putin, la negocieri au participat asistentul președintelui, Iuri Ușakov, și șeful Fondului Rus de Investiții Directe, Kirill Dmitriev.
După negocieri, Dmitriev a publicat pe rețeaua X un mesaj format dintr-un singur cuvânt: „Productiv”.