4 Decembrie 2025, 21:15
Redacţia PiataAuto.md

Taximetriştii din Germania adoră Mercedesurile, în special E-Class-urile, pentru că obişnuiau să fie maşini durabile şi confortabile, care îşi răscumpărau excelent investiţia în timp prin longevitate şi fiabilitate. Totuşi, cei care cumpără maşini la mâna a doua tind să evite acele maşini de un galben deschis spre bej, din cauza faptului că de obicei au cifre uriaşe de parcurs. Însă există şi din cei care sunt gata la aceste riscuri, fiind încrezuţi că orice problema ar apărea, ea poate fi rezolvată, mai ales dacă maşina costă ceva mai puţin iniţial. Un youtuber din România, pe nume Bogdan Pricope, şi-a importat un asemenea Mercedes-Benz E-Class diesel care a muncit drept taxi în Germania şi a aduna 550.000 km declaraţi pe odometrul său, cu schimburi rare de ulei. În scurt timp după ce a ajuns în România, a urmat un schimb de ulei, care a relevat faptul că motorul avea depuneri uriaşe în interior, apoi au apărut şi sunete bizare şi în septembrie Bogdan i-a făcut maşinii o dezasamblare profundă a motorului, reparând-o. Doar că acum, la 3 luni distanţă, a trebuit să repare a doua oară acelaşi motor diesel.

Atunci, în septembrie, Bogdan şi-a dus maşina la un amic mecanic, ca acesta să-i demonteze motorul de pe ea, cu ajutorul lui, şi să-i găsească problema. Totul s-a făcut în condiţii de garaj, amicale. Noi scriam atunci „Condiţiile iniţiale de inspecţie şi lucru la acest Mercedes au fost foarte spartane, cu maşina ridicată pe cric şi pusă pe butuci. Iar asta complică foarte mult operaţiunile de dezasamblare, până la un nivel la care mulţi pasionaţi auto le-ar numi de-a dreptul improprii pentru asemenea lucrări.” Ei bine, se pare că aceste condiţii şi această abordare spartană cu economie a ajuns să coste mai mult în cele din urmă.

Atunci s-a scos capacul distribuţiei şi capacul de la chiulasă şi s-a văzut tabloul trist din interior, cu depuneri masive de reziduuri uleioase de la uleiul care a stat prea mult în motor şi a fost schimbat prea rar. S-au descoperit şi bucăţi de plastic de la patina lanţului de distribuţie în baia de ulei. Arborii cu came au fost curăţaţi şi s-au înlocuit şi tacheţii. Noi spuneam că în mod normal ar fi trebuit schimbat capacul chiulasei cu unul noi, dar reparaţia făcută cu buget limitat n-a inclus şi asta. Totuşi, încă de atunci noi am remarcat o mare scăpare la o asemenea reparaţie şi spuneam: „Dar chiulasa nu a fost dată jos de pe motor, şi cilindrii nu au fost inspectaţi din interior, or, judecând după depunerile identificate, e foarte probabil ca şi pistoanele să aibă depuneri masive. Motorul poate funcţiona şi aşa cum este, dar probabil mulţi alţi proprietari ar fi avansat şi cu o curăţare a pistoanelor, cu o inspecţie a cuzineţilor şi arborelui cotit.”.

Ei bine, exact această scăpare l-a şi costat pe Bogdan acum necesitatea unei noi reparaţii la 3 luni distanţă şi vreo 3 mii km parcurşi. Motorul are un ţăcănit pronunţat din nou, mai ales când e pornit la rece. E un sunet puternic şi îngrijorător, care nu poate fi lăsat aşa, aşa că youtuber-ul a căutat un nou service care să-i poată dezasambla motorul. A găsit un alt pasionat amator.

Cei doi s-au apucat să demonteze motorul împreună. Pentru că se lucrează din nou în condiţii mai spartane, la groapă, a fost nevoie să se scoată toată partea frontală a maşinii pentru ca să poată scoate motorul cu o macara.

În mod normal, se putea scoate mai simplu dedesubt, dar pentru asta e nevoie de un elevator şi de scule corecte. Aşa că de această dată s-a mers din nou pe varianta macaralei.

Partea bună e că arborii cu came erau curaţi acum, după reparaţia anterioară de acum trei luni. Şi nu erau urme noi de erodări.

A urmat şi demontarea chiulasei de pe bloc. Pistoanele propriu-zise păreau relativ decente în zona combustiei, dar cămăşile erau roase puternic. Pereţii cilindrilor aveau, prin urmare, urme adânci de eroziuni.

Iar cele mai mari urme erau în cilindrul 1. Se pare că sunt mari şanse ca pistonul 1 să fie şi sursa ţăcănitului pătrunzător.

Cuzineţi arborelui cotit nu erau într-o stare foarte gravă. Dar pistoanele aveau erodări puternice în zonele lor laterale.

S-au curăţat cămăşile cilindrilor, şi s-au curăţat pistoanele pentru a se pune înapoi. Din nou, mulţi pasionaţi ar fi ales să cumpere toate pistoane noi după asemenea eroziuni.

Dar aici totul e mai cu limită de buget. Aşa că Bogdan a cumpărat un singur piston nou, pentru a-l înlocui în cilindrul 1. Partea bună e că la pistoanele vechi s-au pus cel puţin segmenţi noi.

La chiulasă s-a pus o garnitură nouă, cum era şi firesc. La multe din celelalte componente pare că s-a pus silicon cu prea multă generozitate, cea ce poate da probleme în viitor.

A urmat reasamblarea completă a motorului şi montarea lui cu aceeaşi macara înapoi pe maşină. Motorul a pornit şi cei doi spun că se aude perfect acum. După noi, tot există şi o parte aritmică în sunetul acestui propulsor diesel, dar poate e sunetul înregistrat mai puţin clar.

Totuşi, e deja clar că reparaţia incompletă de data trecută a trebuit repetată acum şi completată cu partea care nu s-a făcut atunci, dublându-se efortul. Şi asta pentru că, atunci când se ajung la lucrări atât de profunde, e întotdeauna o idee bună să se facă o revizie profundă şi să se verifice pese tot, mai ales în cazul unui motor care chiar a avut probleme majore.

Vezi totul în video-ul de mai jos.

0

15,130

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)

Înapoi

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT