• Mihai Stoica (60 de ani), președintele consiliului de administrație al FCSB, a oferit ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mihai Lixandru (24 de ani).

  • Mijlocașul campioanei a fost supus unei intervenții chirurgicale urgente de apendicită, chiar în ziua meciului cu Go Ahead Eagles, scor 1-0.

Mihai Stoica: „Niciodată nu mi s-a mai întâmplat așa ceva”

„Lixandru a fost operat în ziua meciului. Seara când am venit de la stadion, medicul nostru îl adusese deja de la spital și l-am văzut mâncând supă.

Niciodată nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. A fost o discuție la un moment dat dacă decidem să se opereze acolo sau acasă. Am zis, dacă se întâmplă ceva în avion, ferească Dumnezeu.

Credeam că va sta câteva zile acolo, dar seara era în hotel. Două săptămâni nu poate să facă nimic, după aceea începe să se antreneze. A venit mutilat complet, numai lui i se putea întâmpla”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Mihai Lixandru ar putea lipsi până la 6 săptămâni

În urmă cu două zile, GOLAZO.ro anunța că, Lixandru a fost externat joi seară, iar vineri a revenit alături de colegii săi în țară.

Nu va putea juca însă timp de aproximativ 5-6 săptămâni! Acesta ar putea reveni abia pentru partida cu Basel, programată pe 6 noiembrie.

Ce meciuri ar putea rata Mihai Lixandru:

  • FCSB – Oțelul Galați, 28 septembrie, 20:30

  • FCSB – Young Boys, 2 octombrie, 19:45

  • FCSB – Craiova, 5 octombrie, 20:30

  • Metaloglobus – FCSB, 18 octombrie, 20:30

  • FCSB – Bologna, 23 octombrie, 19:45

  • FCSB – UTA Arad, în jurul datei de 26 octombrie

  • U Cluj – FCSB, în jurul datei de 1 noiembrie

Lixandru a mai avut o perioadă de absență, mult mai lungă, în sezonul precedent, când a lipsit din octombrie și până la final din cauza unei accidentări suferite în meciul cu PAOK, 0-1.

Go Ahead Eagles - FCSB. Foto - sportpictures (6).jpg

Go Ahead Eagles - FCSB. Foto - sportpictures (6).jpg

Galerie foto (15 imagini)

+15 Foto

labels.photo-gallery

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport