Vineri, 05 Decembrie 2025, ora 07:56

1360 citiri

Gigi Becali, scârbit de Cupa României: „Asta e anomalie, nebunia lumii!”

Gigi Becali FOTO FB PrimaSport

FCSB a suferit o înfrângere categorică în etapa a doua a Cupei României, scor 0-3 cu UTA Arad, în ediția 2025/2026. Golurile formației arădene au fost marcate de Costache (min. 53), Coman (min. 60) și Alomerovic (min. 90+4).

În ultima etapă a fazei grupelor, programată la jumătatea lunii februarie, FCSB va juca în deplasare cu Universitatea Craiova. După ce cu UTA a mizat pe mai mulți juniori, Gigi Becali a explicat că titularii vor apărea pe teren doar dacă formația sa nu va ocupa un loc de play-off în SuperLiga la acel moment.

Becali e supărat de formatul Cupei României: FCSB a ajuns să joace toate cele trei meciuri din grupă în deplasare.

Declarațiile lui Gigi Becali

„Dacă victoria ne califică, atunci jucăm cu echipa întâi. Facem șase puncte, după vine UTA și face și ea șapte. Dacă până atunci sunt în play-off, mă mai interesează cupa asta de doi lei, în care joci trei meciuri în deplasare, de nebun?

Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.

Asta e anomalie, inteligența nebuniei. Numai în România vezi nebuniile astea. Tu îți dai seama? Nebunia lumii în România. Lasă să se ducă UTA în Europa League, să vedem ce face UTA”

— Gigi Becali, la Digi Sport Special

Situația FCSB în campionat

Formația lui Becali se află în prezent pe locul 9, cu 24 de puncte, la două distanță de Farul, echipa care ocupă ultimul loc de play-off.

În Cupa României, FCSB e pe locul trei, cu trei puncte, după Universitatea Craiova (6 puncte) și UTA (4 puncte). FCSB va juca pe terenul Craiovei în ultima etapă, iar UTA are meci în deplasare cu Gloria Bistrița.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent