Vineri, 05 Decembrie 2025, ora 18:14
35952 citiri
Alexandru Vișinescu, fost comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, la bătrânețe și la tinerețe, în uniformă FOTO Hepta
Ofițerii Direcției Generale a Securității Poporului au beneficiat, pe parcursul celor aproximativ 45 de ani de regim comunist, de salarii substanțiale, sporuri și facilități, având totodată un statut privilegiat în societate, arată documentele și studiile vremii. Securitatea, structura represivă a partidului, a jucat un rol central în supravegherea și sancționarea celor considerați opozanți sau „inadecvați” regimului, iar metodele aplicate au inclus episoade extreme, precum experimentul Pitești și deportările la Canalul Dunăre–Marea Neagră.
Prima structură a Securității a fost înființată prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948, după proclamarea Republicii Populare Române. Deși, după 1964, practica represivă s-a rafinat și a devenit mai puțin vizibilă, arestările și urmărirea politică au continuat, iar instituția s-a bazat pe o rețea de informatori care să semnaleze „complotiști”.
Datele privind salarizarea arată diferențe importante între veniturile angajaților operativi ai Securității și media pe economie. În primii ani, un sergent-major de Securitate câștiga lunar 8.500 lei, un locotenent, șef de birou, 18.000 lei, iar directorul general în jur de 55.000 lei. În aceeași perioadă, un învățător cu 35 de ani vechime avea puțin peste 7.400 lei, mult sub veniturile unor cadre operative. Un studiu citat la rândul său sintetizează aceste raporturi și oferă exemple comparative:
„Se poate astfel calcula, bazându-ne pe aceste date și pe anexă, că, în anul 1959, un ajutor lucrător operativ regiune cu gradul de locotenent, cu 2 ani vechime, depășea suma de 1.400 de lei ca retribuție lunară, în timp ce un profesor clasele V-XI cu aceiași vechime primea doar 725 de lei. Un lucrător operativ prim ap. central cu 10-15 ani vechime câștiga cca. 2.600 lei, în comparație cu un inginer principal producție din industria minieră gr. I care avea salariul tarifar de 1.450 de lei. Un șef serviciu operativ ap. central, cu gradul de general-locotenent și vechime de 20 de ani, primea peste 6.000 de lei lunar, pe când un director general (industria energiei electrice, transporturi auto, aeriene, navale etc.) avea un salariu de bază de 2.200 – 2.400 de lei”, scria Iuliu Crăcană în „Salarizarea cadrelor Securității” din „Totalitarism și rezistență”.
În afara salariului de bază, ofițerii operativi primeau numeroase sporuri și indemnizații — pentru haine, hrană, recompense profesionale sau prime pentru activități specifice (conducere auto, pază, ore de curs etc.). Totodată, autorii studiilor subliniază că aceste avantaje materiale nu se aplicau întregului personal din aparat: personalul auxiliar avea, în general, remunerații similare cu cele din alte sectoare publice și doar din anii 1960 a început să beneficieze de sporuri suplimentare. După cum nota același autor:
apartamente de vanzare bucuresti 2 camere
„Trebuie menționat că personalul auxiliar din unitățile de Securitate nu beneficia de avantajele bănești ale ofițerilor și subofițerilor. O spălătoreasă aflată pe statele de plată ale Brigăzii a 11-a București M.A.I. (Trupe de Securitate) avea același salariu (600 lei) ca și alta din sistemul sanitar. O dactilografă principală aflată pe aceleași state avea același venit ca și orice altă dactilografă. Doar începând cu anul 1961 întreg personalul civil tehnic-administrativ din M.A.I. va primi un spor fix de până la 20% calculat asupra salariului tarifar”, adăuga Iuliu Crăcană.
Calitatea corpului de personal a variat de la deceniul al patrulea încoace. În primii ani mulți operativi erau recrutați pe criterii politice și sociale, cu niveluri scăzute de calificare, iar anchetele și torturile din anii ’50 și începutul anilor ’60 au fost puse în executare de cadre care, potrivit unor relatări, erau „brutale, semianalfabete, incapabile să dobândească o calificare serioasă”. Un portret al angajatului ideal al primelor decenii rezumă criteriile de selecție ale momentului:
„Pentru a ajunge ofițer de securitate în anii ’50 trebuiau îndeplinite câteva condiții. Esențial era devotamentul față de triumful cauzei comuniste. Acest devotament trebuia să se fi manifestat deja „în focul bătăliilor de clasă” din anii 1944-1947 sau, și mai bine, încă din anii ilegalității. Se adăugau apoi o „origine socială sănătoasă” și „ura față de duşmanul de clasă”. Cu alte cuvinte, erau preferate persoanele provenind din rândul muncitorilor (mai ales necalificați) și ai țăranilor săraci care nu dădeau semne de compătimire față de „burghezo-moșierimea asupritoare” și care executau, fără șovăire, cele mai aberante ordine ale șefilor”, adăuga Florin Banu în „Profilul angajatului Securității în anii ’50”.
După mijlocul anilor 1960 a intervenit o anumită profesionalizare la nivelul treptelor superioare, iar în aparatul de vârf au ajuns și persoane cu studii superioare. Cu toate acestea, represiunea politică a continuat, materializată prin supraveghere, denunțuri și intervenții administrative sau judiciare menite să mențină controlul politic. Documentele și studiile citate pun astfel în evidență atât privilegiile materiale de care s-au bucurat mulți dintre ofițerii Securității, cât și costul social și uman al activității acestei instituții asupra populației României în epoca comunistă.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent